Ministerul Sănătăţii reaminteşte că rapelul nu se poate face decât cu acelaşi ser folosit la prima doză
Ministerul Sănătăţii reaminteşte, luni, într-o postare pe Facebook, că rapelul nu se poate face decât cu acelaşi ser folosit la prima doză. „Nu există date în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea, care să ateste faptul că cele două administrări se pot face cu vaccinuri diferite”, au transmis specialiştii Ministerului.
Ministerul Sănătăţii răspunde, luni, pe Facebook, la întrebarea „Pot face rapelul cu alt vaccin decât cel utilizat la prima doză?”.
„Nu. Autorităţile competente de la nivel internaţional recomandă ca rapelul să fie realizat cu acelaşi vaccin cu care a fost administrată prima doză. Până la acest moment nu există date în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea, care să ateste faptul că cele două administrări se pot face cu vaccinuri diferite”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că, pentru a putea studia posibilitatea combinării vaccinurilor, Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie a început un studiu (Com-COV) care va analiza reacţia sistemului imun al persoanelor înrolate, după administrarea celei de-a doua doze cu un vaccin diferit faţă de cel utilizat pentru prima doză.
„Studiul a început în luna februarie a acestui an şi va dura 13 luni, dar date parţiale din acest studiu ar putea fi disponibile mai devreme. Până când vor exista date suplimentare oficiale în ceea ce priveşte utilizarea a două vaccinuri diferite pentru cele două doze, recomandările oficiale continuă să fie acelea de a utiliza acelaşi vaccin atât pentru prima doză, cât şi pentru rapel”, a mai transmis ministerul Sănătăţii.
În repetate rânduri, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a explicat că rapelul este bine să fie făcut cu acelaşi ser ca prima doză.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) reiterează vineri faptul că nu poate face recomandări cu privire la o schimbare a vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, la rapel, cu un vaccin cu ARN mesager.
news.ro