Ministerul Sănătății: 132 de laboratoare autorizate la nivel naţional vor putea emite rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă

Ministerul Sănătăţii şi DSU anunţă că, începând de joi, cele 132 de laboratoare autorizate la nivel naţional vor putea emite rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă. În următoarea etapă, astfel de rezultate se vor putea emite la farmacii şi medicii de familie.

„În aplicarea Hotărârii de Guvern privind privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă comunică următoarele proceduri de lucru: La nivel naţional, cele 132 laboratoare autorizate vor putea emite, începând de mâine, 9 decembrie a.c., rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă”, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
În cea de-a doua etapă, reţeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapidă va fi extinsă la nivelul farmaciilor şi medicilor de familie. În acest moment, ei pot efectua teste COVID-19 cu validare în 24 de ore, a arătat sursa citată.

Conform Ministerului Sănătății, operaţionalizarea întregii reţele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârşitul lunii.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *