Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă marţi consultări

Consultările pentru actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) continuă marţi, având ca teme dezvoltarea localităţilor urbane, valorificarea patrimoniului cultural şi natural, dar şi dezvoltarea turismului. PNRR trebuie finalizat până la sfârşitul lunii aprilie 2021.

De asemenea, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a organizat luni primele consultări tehnice pentru actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Acestea au vizat domeniile Transport, respectiv Mediu, Schimbări Climatice, Energie şi Eficienţă Energetică. Au participat reprezentanţii ministerelor de linie, precum şi cei ai agenţiilor în domeniu.

Reuniunile au fost coordonate de Marius Vasiliu, secretar de stat în cadrul MIPE, care a subliniat că principalul obiectiv al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă îl reprezintă finanţarea de reforme.

Oficialul a explicat că PNRR trebuie finalizat până la sfârşitul lunii aprilie 2021, iar reformele şi proiectele incluse în acest Plan trebuie implementate până la sfârşitul anului 2026.

“Trebuie să ne mişcăm cât mai repede. Cheltuielile eligibile în cadrul PNRR sunt cele efectuate de la 1 februarie 2020”, le-a transmis oficialul MIPE reprezentanţilor celorlalte autorităţi.

În cadrul primei reuniuni de luni, care a vizat domeniul Transport, au fost discutate aspecte referitoare la modul în care proiectele privind transportul rutier şi feroviar pot fi susţinute prin PNRR în condiţiile formulării unor reforme care să conducă la schimbări vizibile. A fost punctată necesitatea conexiunii drumurilor secundare la reţeaua primară, dar şi necesitatea de a răspunde cerinţelor legate de stimularea egalităţii de şanse şi a ocupării forţei de muncă datorită investiţiilor finanţate.

În timpul întâlnirii privind domeniile Mediu Schimbări Climatice, Energie şi Eficienţă Energetică, s-a discutat despre modul în care provocările din aceste sectoare pot constitui baza unor reforme de anvergură si punctual despre o serie de investiţii eficiente din punct de vedere energetic, despre posibilitatea finanţării sistemului de irigaţii, dar şi despre digitalizarea patrimoniului în domeniul apelor şi cadastrarea acestuia.

Reprezentanţii ministerelor de linie şi ai autorităţilor în domeniu au primit răspunsuri punctuale referitoare la eligibilitatea anumitor proiecte, dar şi despre condiţiile generale pe care proiectele propuse trebuie să le îndeplinească pentru a fi finanţate prin intermediul PNRR, în special respectarea principiilor tranziţiei verzi.

România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea PNRR.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *