Ministerul Finanţelor majorează plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate prin Programul IMM Invest Plus
Ministerul Finanţelor a elaborat actul normativ prin care actualizează IMM INVEST PLUS, programul care facilitează accesul la finanţare al firmelor care nu au sumele necesare pentru proiectele de investiţii şi pentru continuarea activităţii.
Conform sursei citate, principalele modificări aduse Programului IMM Invest Plus sunt:
2. se majorează pragurile valorice ale ajutorului de stat, constituit din valoarea comisionului de risc, a celui de administrare, aferent garanţiei, pe toată durata de valabilitate a acesteia şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni. Noile praguri sunt: până la echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro pe întreprindere/unitate administrativ-teritorială respectiv echivalentul în lei a 62.000 euro/întreprindere în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare şi 75.000 euro/întreprindere în cazul celor din domeniile pescuit şi acvacultură. Respectarea acestor praguri valorice se aplică şi în cazul refinanţărilor.
3.este majorat plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat cu 10,25 miliarde lei, respectiv de la 7,5 miliarde lei la 17,75 miliarde lei concomitent cu creşterea bugetului schemei de ajutor de stat la 1,93 miliarde lei şi majorarea numărului de beneficiari la 24.786.
4. ajutorul de stat sub forma grantului care este suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor – Acţiuni generale, va fi virat trimestrial în contul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (F.N.G.C.I.M.M.), Fondul Român de Contragarantare (F.R.C.) sau Fondul de Garantare a Creditului Rural (F.G.C.R.).
5. sunt incluse în categoria beneficiarilor eligibili pentru componenta GARANT CONSTRUCT şi INNOVATION şi întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie.