Ministerul Finanţelor anunţă lansarea unei noi emisiuni FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat destinate populaţiei prin intermediul Programului FIDELIS. Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro. Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 3,25% şi respectiv de 3,75%, iar cele în euro au scadenţă de 5 ani şi dobândă anuală de 1,60%.

„În perioada 13 septembrie – 1 octombrie 2021, persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi B.R.D. – Groupe Société Générale, titluri de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti”, informează Ministeul de Finanţe.

Titlurile de stat în lei au scadenţe de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 3,25% şi respectiv de 3,75%, iar cele în euro au scadenţă de 5 ani şi dobândă anuală de 1,60%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

„Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat destinate populaţiei prin intermediul Programului FIDELIS. Investitorii trebuie să ştie ca acest instrument de economisire oferă dobânzi avantajoase şi este un mijloc de economisire atractiv atât în lei cât şi în euro, pentru care nu se percep comisioane în procesul de subscriere, iar câştigurile de capital şi a veniturilor din dobânzi sunt neimpozabile. Prin continuarea emisiunilor de titluri de stat în cadrul acestui program, Ministerul Finanţelor îşi reconfirma angajamentul de a oferi persoanelor fizice opţiuni atractive de economisire, concomitent cu diversificarea surselor de finanţare a statului”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor.

Titlurile de stat destinate populaţiei sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacţionate pe piaţa secundară interbancară.

Deţinătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informaţii privind termenii şi condiţiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate pe paginile de internet ale Ministerului Finanţelor şi instituţiilor partenere.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *