Ministerul Educaţiei a publicat un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale
Ministerul Educaţiei anunţă că a publicat, pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/, un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale. Scopul acestora este acela de a exersa în vederea obţinerii unor rezultate bune la viitoarele examene.
„În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susţinerii examenelor naţionale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale”, a transmis, luni, MEC.
Resursele de antrenament tip test realizate împreună cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare respectă modelul subiectului de examen. Scopul acestora este acela de a exersa în această săptămână şi de a continua efortul în vederea obţinerii unor rezultate bune la viitoarele examene.
Baremele de evaluare şi de notare vor fi publicate pe acelaşi site, vineri, 3 aprilie. Rolul acestora este de autoevaluare şi calibrare a felului în care s-au redactat răspunsurile.
Totodată, în cadrul emisiunilor Teleşcoala vor fi prezentate unele soluţii ale acestor teste de antrenament, cu explicaţiile necesare pentru a înţelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare şi de notare.
news.ro