Ministerul Economiei înfiinţează Registrul Naţional al Producătorilor de echipamente medicale necesare combaterii Covid-19

„Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri lansează aplicaţia ‘Registrul Naţional al Producătorilor’ de echipamente, dispozitive medicale şi nemedicale, materiale de necesitate destinate populaţiei în lupta cu COVID-19. Prin intermediul acestei aplicaţii, ne dorim ca toţi producătorii români care au obţinut deja acreditarea pentru producţia de echipamente medicale să se înscrie în acest registru, pentru a avea o bază de date la nivel naţional, în vederea unei mai bune coordonări în lupta împotriva noului tip de coronavirus”, a informat ministerul.

Baza de date va fi utilă pentru a realiza o interacţiune între operatorii economici sau instituţiile de interes sau utilitate publică ce au nevoie de produse, echipamente şi servicii în lupta cu Covid-19 şi cei care le produc sau importă.

”Realizăm această centralizare pentru a şti în orice moment de ce resurse dispunem şi pentru a ajuta în special instituţiile de interes sau utilitate publică şi cetăţenii să obţină cât mai repede echipamentele, produsele şi serviciile de care au nevoie. Pe de altă parte, vrem să dezvoltăm reţeaua producătorilor interni de astfel de echipamente. Este o greşeală strategică faptul că, până în prezent, România nu a avut astfel de producători şi ne-am bazat doar pe produse de import. Vrem să devenim exportatori de produse cu valoare adăugată, nu importatori”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Înscrierea se realizează în platforma csu.prevenire.gov.ro, prin intermediul căreia se solicită şi eliberează Certificatele de Situaţie de Urgenţă.

Pentru înscriere, operatorii economici îşi vor crea un cont şi vor accesa secţiunea Formulare/ Înscriere producător la link-ul: https://csu.prevenire.gov.ro/request-rnp-form.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *