Ministerul Economiei anunţă că au reînceput plăţile pe Măsura 2 – capital de lucru

Ministerul Economiei anunţă că au reînceput plăţile pe Măsura 2 – capital de lucru şi că au fost publicate listele aplicanţilor pe Măsurile 1 şi 2. În plus, miniştrii Cristian Ghinea şi Claudiu Năsui au semnat marţi un act adiţional prin care 209 milioane de euro au fost suplimentaţi pentru plata Măsurii 2.

„Ministerul Economiei a făcut deja primele plăţi din Bugetul 2021 pentru Măsura 2 – capital de lucru, în cadrul Programului Operaţional Competitivitate. Poziţia până la care au fost notificate dosarele şi trimise la plată, în cazul în care au fost declarate admise, este 4.500, din 22.226 de firme înscrise pentru ajutor în această schemă. Ordinea plăţilor se face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potenţialii beneficiari”, a precizat Ministerul Economiei.

Ministerul face apel la beneficiari să grăbească semnarea contractelor de finanţare admise, având în vedere că au doar 20 de zile la dispoziţie pentru acest lucru după primirea notificării.

„Încă din luna ianuarie ministrul Economiei, Claudiu Năsui a avertizat că bugetul acestor măsuri a fost suplimentat în 2020 fără acoperire. Măsura 2 a fost majorată de la suma de 265 de milioane de euro, din fonduri europene, la 765 de milioane de euro din fonduri UE, fără a exista un contract de finanţare care să acopere acea sumă. Ministerul a întreprins între timp mai multe acţiuni de deblocare a resurselor de fonduri UE necesare încheierii cu succes a acestei scheme de ajutor de stat şi pentru grăbirea plăţilor, pentru următoarea perioadă”, mai arată ministerul.

Întârzierea plăţilor a fost cauzată şi de adoptarea târzie a Bugetului pe 2021, în data de 9 martie. De asemenea, o altă întârziere s-a produs din cauza Hotărârii de Guvern pentru înfiinţarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, instituţia care semnează această schemă de ajutor de stat, adoptată pe 10 martie în şedinţa de guvern, dar publicată în Monitorul Oficial abia pe 17 martie.

De asemenea, miniştrii Cristian Ghinea şi Claudiu Năsui au semnat marţi un act adiţional prin care 209 milioane de euro au fost suplimentaţi pentru plata Măsurii 2. Astfel, până acum au fost alocaţi 474 de milioane de euro din fonduri europene pentru măsura 2 şi rămân de contractat încă 291 de milioane de euro pentru încheierea măsurii.

Ministerul publică pentru prima dată lista integrală a tuturor aplicanţilor pentru măsurile 1 şi 2, împreună cu  statusul la zi. Lista se găseşte pe site-ul Ministerului Economiei.

Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

–  au obţinut certificat de situaţii de urgenţă în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;

–  au înregistrat profit operaţional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciţii financiare înainte de depunerea cererii de finanţare pentru obţinerea grantului, potrivit situaţiilor financiare depuse;

–  au dispus de coparticipare(cofinanţare) la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;

–  nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;

–  menţin sau suplimentează numărul de angajaţi existenţi la data înscrierii electronice pentru o periodă de minim 6 luni de la momentul plăţii ajutorului financiar, cu excepţia situaţiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/şi zilieri;

– suma totală a ajutoarelor de stat primite în cadrul temporar Covid 19 instituit de Comisia Europeană însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul prezentei măsuri nu depăşeşte la nivelul întreprinderii unice, pragul de 800.000 euro, echivalentul în lei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *