Ministerul Agriculturii: Sprijin pentru dezvoltarea activităţilor economice neagricole din spațiul rural
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat, pentru dezbatere, un proiect de Ordin pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1731/ 2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis „Sprijin acordat microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici din spaţiul rural pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice neagricole”. Bugetul schemei este de 428,02 milioane euro. Cuantumul maxim al sprijinului este de 70.000 de euro/proiect în cazul activităţilor productive şi de 50.000 de euro/proiect în cazul altor activităţi neagricole.
Scopul acestei scheme este de a acorda sprijin pentru înfiinţarea în mediul rural de întreprinderi care realizează activităţi neagricole pentru prima dată (start-up) în baza unui plan de afaceri, respectiv pentru întreprinderi existente, în vederea dezvoltării şi diversificării activităţii neagricole în mediul rural.
„Cuantumul maxim al sprijinului este de: 70.000 euro/proiect în cazul activităţilor productive; 50.000 euro/proiect în cazul altor activităţi neagricole”, arată documentul.
Bugetul schemei este de 428.027.422 euro contribuţie publică, în limita alocării din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Submăsura 6.2 presupune sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale şi Submăsura 6.4 este pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole şi se derulează prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Domeniile acoperite în cadrul submăsurii 6.2: activităţi turistice – structuri de cazare de tip camping, parcuri de rulote, bungalow-uri, servicii turistice de agrement şi alimentaţie publică, inclusiv punct gastronomic local; domeniile acoperite în cadrul submăsurii 6.4: activităţi turistice – modernizarea/extinderea/dotarea agropensiunilor, înfiinţarea/modernizarea/extinderea/dotarea structurilor de cazare de tip camping, parc rulote, bungalow, servicii turistice de agrement şi alimentaţie publică, inclusiv punctul gastronomic local.
Obiectivele schemei sunt: diversificarea economiei rurale şi crearea de alternative ocupaţionale prin creşterea numărului de microîntreprinderi şi întreprinderi mici în sectorul neagricol, dezvoltarea serviciilor şi crearea de locuri de muncă în spaţiul rural, conform fişelor tehnice ale submăsurilor 6.2 şi 6.4; încurajarea menţinerii şi dezvoltării activităţilor meşteşugăreşti tradiţionale şi de producţie; digitalizarea activităţilor din mediul rural; încurajarea acţiunilor de protecţie a mediului; absorbţia de forţă de muncă neremunerată, excedentară, din agricultură; eradicarea sărăciei şi dezvoltarea economică a zonelor rurale.
Investiţia realizată în condiţiile acestei scheme de ajutor de minimis, precum şi activitatea sau întreprinderea nou-înfiinţată trebuie menţinute pe o perioadă de cel puţin cinci ani de la momentul finalizării/ultimei plăţi aferente proiectului de investiţii. Ultima tranşă de plată va fi efectuată până la data de 31 decembrie 2025.
news.ro