Minele păzite de mineri!

Minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara sunt păzite de mineri, după ce firma de pază a renunțat să mai presteze serviciile. Angajații societății de pază nu și-au mai primit salariile din luna februarie, fapt pentru care au refuzat să mai intre în posturi. Societatea energetică nu a reușit să își onoreze contractul față de firma de pază. În plus, CEH a organizat o licitație pentru paza bunurilor și a obiectivelor, licitație care s-a blocat la faza contestațiilor.

Noi am avut un contract cu Cenutrion pentru pază, care s-a încheiat. La licitaţie s-au prezentat mai multe firme, dar unul dintre participanţi a  contestat rezultatul. Paza se asigură cu personal propriu de către fiecare exploatare în parte, mai puţin paza armată, care este asigurată de VISPO, aici intrând depozitele de exploziv şi gardarea pe trenuri, a declarat Dioane Samuel, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.

Dioane Samuel, directorul general al CEH susține că a încercat deblocarea situației, însă resursele financiare ale societății sunt limitate.

“ Eu am venit şi am mai plătit din ce am putut, din minimul pe care îl încasăm noi. Noi, Complexul Energetic Hunedoara, avem datorii peste tot şi încercăm să plătim la fiecare în funcţie de posibilităţile noastre. Problemele societăţii noastre sunt grave şi din păcate vin din urmă. Noi încercăm să ne achităm, ştim ce înseamnă salariul pentru fiecare om în parte, dar în măsura posibilităţilor”, a mai subliniat sursa citată.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *