Minele Lupeni și Lonea nu se închid în data de 31 decembrie
Minele Lupeni și Lonea vor funcționa și după data de 1 ianuarie 2019, susțin sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Polonezii de la GIG au întocmit un raport preliminar în care arată că activitatea de producție nu poate înceta la data de 31 decembrie 2018.
“GIG-ul, institutul polonez care este autorizat să facă acel studiu a făcut o comunicare preliminară prin care spune că activitatea cu producție la cele două exploatări miniere trebuie să continue. Urmează ca la finalizarea studiului să dea și perioada și cantitățile care trebuie scoase pentru punerea în condiții de securitate a zăcământului, adică exploatarea până la epuizarea rezervei deschise”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Rezultatul preliminar al raportului întocmit de firma din Polonia a fost transmis Ministerului Energiei. Urmează ca cei de la Consiliul Concurenței să notifice Comisia Europeană de modificările survenite, și anume de faptul că producția de la cele două unități miniere nu poate înceta la data de 31 decembrie 2018.
“Această comunicare preliminară a luat forma unui material care a fost trimis Ministerului Energiei, care a trimis Consiliului Concurenței, care trebuie să notifice Comisia Europeană până în data de 31 decembrie. Consiliul Concurenței trebuie să notifice Comisia Europeană până la finalul acestui an pentru că polonezii au zis că trebuie să continuăm, iar legislația spune că orice modificare trebuie făcută în interiorul anului. Noi anunțăm că vom continua cu producție”, a mai spus sursa citată.
Este al doilea studiu de acest gen realizat la Complexul Energetic Hunedoara. Primul studiu, cel realizat de INSEMEX arată care sunt riscurile închiderii celor două unități miniere fără epuizarea capcităților de producție deschise. Acum, polonezii vin și susțin același lucru.
Monika BACIU
Nu trebuie sa inchida degraba! Sa se munceasca bine si cu folos, in ele, cat mai mult timp! LA MULTI ANI, ROMANIA, LA MULTI ANI MINERITULUI!!!