Mina Paroșeni tot mai des prădată de hoții de fier vechi
În data de 10.08.2020, în jurul orei 23:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan au fost sesizați de personalul de pază al fostei Mine Paroșeni (actualmente în proces de ecologizare) cu privire la faptul că au fost observate mai multe persoane în perimetrul minei.
La fața locului, poliţiştii au identificat o autoutilitară condusă de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Vulcan. Acesta era însoțit de un bărbat de 40 de ani, din Vulcan, iar în autoutilitară se aflau diferite componente din fier vechi uzate și recuperate din subteranul minei, în cadrul procesului de ecologizare.
În continuare, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cu cantitatea de fier vechi sustrasă urmând a fi predată unității miniere.
IPJ Hunedoara