Mină furată bucată cu bucată

Mina de la Valea de Brazi din Uricani a fost furată bucată cu bucată. Unitatea minieră s-a închis în anul 1998, iar în anul 2004 clădirea administrativă șI terenurile au fost predate Primăriei Uricani.

În decursul anilor, clădirea a fost vandalizată, pereții au fost demolați șI scoasă sârma, care, cel mai probabil a fost valorificată. Clădirea trebuia pusă la dispoziția investitorilor, numai că autoritățile locale nu au reușit să atragă oamenii de afaceri.

“În conformitate cu protocolul încheiat între CNH SA Petroșani șI Primăria orașului Uricani, în data de 16.09.2004, o serie de obiecte aferente incintelor minei Valea de Brazi au fost dezafectate și demolate, alt set de obiecte au fost dezafectate de utilaje și instalații, clădirile conservându-se în scopul atribuirii acestora pentru alte destinații. În această situație se află și sediul administrativ al minei. Întrucât nu s-au găsit investitori pentru folosirea lui în alte scopuri și nu a existat posibilitatea asigurării pazei, această clădire a fost vandalizată, ajungând într-un stadiu avansat de degradare, o ruină, o clădire insalubră care reprezintă un real pericol pentru populație”, arată edilii din Uricani.

Acum, autoritățile locale vor să dărâme clădirea care se află într-o stare avansată de degradare și să ecologizeze zona.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *