Militar originar din Hunedoara, erou în Afganistan
Un militar român, de origine din județul Hunedoara, este considerat erou. Caporalul Paul Apati se afla în misiune în Afganistan, iar acesta a fost primul care le-a sărit în ajutor colegilor lui răniți în urma unui atac cu un dispozitiv improvizat, pe timpul unei patrulări în aria de operații din provincia Kandahar.
Incidentul a avut loc în data de 21 octombrie, în jurul orei 19:32, ora României, când patru militari români, din Batalionul 191 Protecția Forței „Golden Lions”, au fost răniți, atunci, într-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat. Totul s-a petrecut pe timpul executării unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate din regiunea Kandahar, Afganistan.
„Caporalul Paul Apati este sanitarul care a acordat primul ajutor echipajului implicat în incidentul de pe timpul patrulei din 21 octombrie. În acele momente tensionate, Paul a demonstrat o putere de concentrare extraordinară și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a acorda primul ajutor și a evalua cât mai corect starea răniților”, arată MApN.
Militarii români se deplasau cu un convoi de autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected / autovehicule rezistente la mine și protejate împotriva ambuscadelor), dispozitivul exploziv declanșându-se la trecerea ultimului autovehicul din coloană.
“În calitate de sanitar trebuie să-ți asumi totul. Nu ai voie să greșești când viața camarazilor tăi este în mâinile tale. Incidentul din 21 octombrie a fost o încercare foarte grea, cu atât mai mult cu cât a fost pe timp de noapte și într-un mediu ostil, în care din salvator poți deveni, în scurt timp, victimă. Sunt fericit că starea de sănătate a celor patru colegi răniți este bună și știu că primesc cel mai bun tratament de specialitate la Centrul Medical Regional Landstuhl din Germania.Fiți puternici, camarazi! Suntem alături de voi!”, a spus Paul Apati.
Militarii răniți au fost transferați la Centrul Medical Regional Landstuhl din Germania, pentru investigații medicale suplimentare și continuarea tratamentelor medicale de specialitate. Mapn a anunțat că starea de sănătate a militarilor români este bună, iar viețile lor nu sunt puse în pericol.
Militarii au fost dislocați în teatrul de operații din Afganistan în august și acționează sub culorile drapelului tricolor. Misiunea se derulează pe o perioadă de 6 luni.
Colaborator
FOTO: plutonier major Dan Vereș