Mii de pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord a României

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni declanșate la frontiera de nord a țării, aproximativ 6.000 pachete cu țigări de proveniență extracomunitară, marfă ce urma să fie  comercializată pe piața neagră de desfacere din zonă.

Sâmbătă, 05 septembrie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, județul Maramureș, au desfășurat o acțiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 13.00, colegii noștri au observat la aproximativ 500 metri de frontiera de stat spre interior, șase persoane, care se deplasau către  interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele în cauză nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin. În vederea reţinerii persoanelor, oamenii legii au tras șase focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată nu s-au oprit, dispersându-se în direcții diferite, profitând de faptul că în zonă terenul este accidentat și împădurit.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La fața locului au fost descoperite 12 colete cu țigări provenite din Belarus, care au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.960 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 70.000 lei.

În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

 

Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *