Mii de echipamente de protecție pentru cadrele medicale de la Petroșani
Spitalul de Urgență din Petroșani a demarat o achiziție de peste 4 milioane de lei pentru materiale sanitare de protecție. Este vorba de un contract în valoare de 4.014.140 lei. Mai exact, se are în vedere achiziționarea de mii de perechi de mănuși de protecție de diferite mărimi și caracteristici, halate de protecție, combinezoane, dar și alte echipamente specifice.
Până la data de 1 octombrie se pot depune ofertele. Achiziția vine și în contextul în care se constată o creștere a numărului de cazuri de infecții cu noul tip de coronavirus. de altfel, Spitalul de Ugență din Petroșani a fost la începutul crizei sanitare din România un focar de COVID după ce o tânără a infectat zeci de cadre medicale de la SUP. La acel moment, mai multe secții au fost închise.
Potrivit documentației, contractul este valabil până la data de 21 decembrie 2020, iar ”prezentul contract poate fi prelungit prin act adițional cu acordul ambelor părți, pe o perioadă de maxim 4 luni cu condiția existenței resurselor financiare alocate cu această destinație”.
Colaborator