Michèle Ramis, de Ziua Franţei: Salut contribuţia profesioniştilor români la sistemul de sănătate francez
Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei în România, a adus marţi, la cea de-a 231-a aniversare a Revoluţiei Franceze, un omagiu „eroilor în halate albe” şi profesioniştilor români din domeniul sănătăţii care au contribuit la sistemul de sănătate francez, şi a exprimat solidaritatea ţării sale cu autorităţile române şi cu naţiunea română, care, similar celor franceze, au trecut prin „momente de grea încercare şi au fost nevoite să ia decizii dificile şi curajoase”. În plus, Ramis a precizat că este aşteptat un răspuns ambiţios şi solidar din partea Uniunii Europene pentru un plan de redresare economică la înălţimea provocărilor.
Ziua Naţională a Franţei este marcată anul acesta, la Paris, precum şi la Bucureşti, într-o variantă inedită – o ceremonie sobră, care poartă mesaje de solidaritate, reconstrucţie şi speranţă.
La evenimentul organizat la reşedinţa Ambasadei Franţei participă preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Ludovic Orban şi mai mulţi politicieni şi diplomaţi.
„Pandemia de coronavirus este cea mai gravă criză sanitară cu care lumea s-a confruntat în ultimul secol, generând totodată una dintre cele mai grave crize economice pe care umanitatea le-a cunoscut vreodată. Pentru modul nostru de viaţă, criza sanitară şi izolarea au fost un şoc, au paralizat activitatea companiilor noastre, au ameninţat locurile noastre de muncă, au periclitat libera circulaţie în Europa, au închis universităţile şi şcolile. Din păcate, virusul nu a fost încă învins, el circulă şi continuă să ne ameninţe”, a spus Ramis.
Ambasadoarea a adus un omagiu celor care au murit în această pandemie, dar şi familiilor celor care sunt încă în convalescenţă.
„Aş dori să exprim solidaritatea Franţei cu autorităţile române şi cu naţiunea română, care, similar celor franceze, au trecut prin momente de grea încercare sau dureroase şi au fost nevoite să ia decizii dificile şi curajoase”.
Ea a dus un „omagiu special” personalului medical, medicilor, asistenţilor medicali, ambulanţierilor, infirmierilor, personalului sanitar, pompierilor, tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de urgenţă şi întregului personal al serviciului public de sănătate din România şi din Franţa, care s-au implicat, cu dăruire şi competenţă, în mod exemplar.
„Au fost în prima linie pentru a salva vieţi, riscând uneori propriile lor vieţi. În spitalele din ţara mea, mulţi profesionişti români din domeniul sănătăţii s-au ocupat de îngrijirea pacienţilor şi aş dori să salut contribuţia lor importantă la sistemul de sănătate francez”.
În numele tuturor francezilor care trăiesc în România, ea şi-a exprimat recunoştinţa faţă de „eroii români în halate albe” care, în România, „şi-au asumat riscuri şi şi-au sacrificat timpul şi viaţa personală sau cea de familie pentru sănătatea tuturor”.
Preşedintelui Iohannis şi prim-ministrului, Ramis le-a spus că „la Paris şi la Bucureşti, prioritatea guvernelor noastre în faţa crizei a fost mai întâi păstrarea sănătăţii publice”.
„Acum este momentul pentru reconstrucţie. Franţa este pe deplin mobilizată pentru reconstrucţia sa economică, ecologică, socială şi solidară. Pentru a ne sprijini companiile noastre şi locurile noastre de muncă; pentru a reconcilia producţia şi agenda climatică; pentru a revaloriza personalul nostru medical; pentru a investiţi în tineri prin educaţie, formare profesională şi angajare; pentru a redobândi controlul asupra destinului nostru, local, naţional, european şi asupra suveranităţii noastre”.
În faţa acestei crize, a mai spus ambasadoarea, „aşteptăm un răspuns ambiţios şi solidar din partea Uniunii Europene, pentru un plan de redresare economică la înălţimea provocărilor, în conformitate cu propunerea franco-germană din care s-a inspirat Comisia Europeană”.
„Sperăm că acest plan va fi aprobat rapid de către cele 27 de state. Trebuie, de asemenea, să construim un sistem european de sănătate care să facă Europa mai independentă şi mai suverană în faţa pandemiilor şi crizelor sanitare. De asemenea, avem ambiţia unei Europe mai autonome în faţa provocărilor de securitate. România şi Franţa pot lucra împreună pentru a ajunge la un consens şi pentru a face ca Europa să progreseze în ceea ce priveşte aceste aspecte”.
Ea a continuat: „Viitorul nostru nu va fi acelaşi ca înainte de criză. Dar trebuie să profităm de oportunităţile oferite de această criză pentru a face salturi calitative care păreau anterior imposibile. În special în ceea ce priveşte tranziţia ecologică şi digitalizarea”.
În 2020 se împlinesc 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Franţa şi România.
„Prietenia franco-română este seculară, iar relaţia noastră este specială în toate privinţele. Parteneriatul strategic dintre Franţa şi România este preţios. Ne oferă mijloacele de a construi împreună un viitor mai bun pentru cetăţenii noştri, pentru tinerii noştri, pentru companiile noastre, şi pentru artiştii noştri. Suntem nerăbdători să concretizăm toate proiectele noastre cu România”.
În deschiderea ceremoniei de la Bucureşti, soprana Angela Gheorghiu a interpretat imnurile Franţei şi României.
news.ro