Meteorologii anunţă val de căldură, caniculă şi disconfort termic accentuat în următoarele două zile
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, atenţionare Cod galben care vizează val de căldură, caniculă şi disconfort termic accentuat, fenomene care vor afecta cea mai mare parte a ţării luni şi marţi.
Valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde luni cea mai mare parte a ţării, iar marţi va persista în regiunile sudice, centrale şi estice. Local va fi caniculă, disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse frecvent între 34 şi 38 de grade. Pe alocuri, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade, informează meteorologii.
Conform acestora, fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala local la munte, în nord şi nord-vest, iar marţi, mai ales în regiunile intracarpatice.
Disconfortul termic ridicat şi canicula vor afecta, duminică zone precum Banat, Crişana, local Oltenia şi sud-vestul Munteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 34 şi 36 de grade în cursul zilei.
news.ro