Meteorologii anunţă secetă pedologică puternică şi extremă pe suprafeţe mari din mai multe zone ale ţării

Suprafeţe agricole extinse din mai multe zone ale ţării sunt afectate de seceta pedologică, meteorologii anunţând că în unele zone fenomenul este unul puternic sau chiar extrem. Cele mai afectate sunt Moldova, Maramureşul, Banatul şi Crişana.

„Conţinutul de apă din sol prezintă valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în Moldova şi Maramureş, pe suprafeţe agricole extinse din Banat şi Crişana, local nordul şi vestul Munteniei, nordul şi centrul Dobrogei, centrul, sudul şi estul Transilvaniei”, informează, marţi, Administraţia Naţională de Meteorologie, într-o  postare pe Facebook.

Conform meteorologilor, măsurătorile privind rezervele de umiditate din sol arată că în partea de sud a ţării situaţia este una bună.

„La data de 26 Octombrie 2021, în stratul 0-20 cm (ogor), rezerva de umiditate din sol se încadrează în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, local în nordul, sudul, sud-vestul şi centrul Transilvaniei, izolat nord-estul Banatului, sud-estul Crişanei”, precizează sursa citată.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *