Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni ale ţării

Meteorologii anunţă, marţi, ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni ale ţării, fiind emis un cod galben, valabil până sâmbătă după-amiază. La munte se vor înregistra ninsori. De asemenea, a fost emis cod portocaliu în zece judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Potrivit ANM, de joi de la ora 13.00, până sâmbătă la ora 14.00, este cod galben de ploi în Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului şi în Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

”Va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 25…35 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp”, anunţă meteorologii.
În regiunile sudice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45…55 km/h.

”În a doua parte a zilei de joi (14 octombrie) şi în noaptea de joi spre vineri (14/15 octombrie) în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, la altitudini mai mari de 1700 m, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

De asemenea, a fost emis cod portocaliu, pentru judeţele Teleorman, Olt, Giurgiu, Călăraşi, Dolj, Ilfov şi municipiul Bucureşti şi în special în jumătatea sudică a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea şi Gorj.

Va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 40…60 l/mp.

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *