Meteorologii anunţă cum va fi vremea de Paşte şi de 1 Mai
Meteorologii au anunţat marţi prognoza pentru următoarele patru săptămâni, incluzînd sărbătorile de Paşte, precum şi vacanţa de 1 Mai.
Săptămâna 10.04.2023 – 17.04.2023
Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-estice, nordvestice, dar şi local deficitar în cele sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 17.04.2023 – 24.04.2023
Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în extremitatea de sud şi de sud-vest a ţării, precum şi la munte iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, dar şi local deficitare în nord-vestul ţării, iar în rest se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval.
Săptămâna 24.04.2023 – 01.05.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile sud-vestice, precum şi în cele nordice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 01.05.2023 – 08.05.2023
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor excedentară în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
news.ro