Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul zilei de 10 Mai, Ziua Independenței naționale și Ziua Regalității

”Sărbătorim astăzi Ziua Independenței naționale și Ziua Regalității, prin care rememorăm trei momente istorice importante pentru destinul statului român modern, petrecute toate pe 10 mai: proclamarea Principelui Carol ca domnitor al Principatelor Unite, în 1866, Independența față de Imperiul Otoman, în 1877, și transformarea țării din principat în regat, în 1881, când Principele Carol a fost încoronat ca primul rege al României.

Independența națională și instituția monarhiei s-au sedimentat în conștiința colectivă ca pași hotărâtori pentru consolidarea statului român modern, prosper și respectat în Europa de la începutul veacului trecut.

Acum, România este din nou în plin proces de consolidare, pe un drum ireversibil, alături de celelalte democrații europene și de partenerii noștri strategici, așa cum și-au dorit românii, după aproape cinci decenii în care drumul le-a fost deturnat de dictatura totalitară.

Familia Regală a României a fost mereu aproape de români. Membrii săi au luptat, din tristul exil, împotriva dictaturii care a îngenuncheat țara, iar în perioada post-decembristă au fost adevărați ambasadori ai intereselor României. Determinarea, demnitatea și onoarea de care au dat dovadă în acțiunile lor sunt repere morale pe care societatea le prețuiește și bune exemple pentru generațiile actuale și pentru cele care ne vor urma.

Și așa cum, în trecut, românii au găsit împreună calea spre idealurile lor de libertate, independență și unitate, stă în puterea noastră, a tuturor, să depășim situația generată de pandemie și să ne urmăm destinul european.

La mulți ani, România!

La mulți ani, Casei Majestății Sale Custodele Coroanei!“

 

Ludovic Orban,

Prim-ministru al României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *