Ziua Mondială a Asistentului Social – „o inimă care bate pentru toţi”
Ziua Mondială a Asistenței Sociale este sărbătorită în a treia marți din luna martie, fiind lansată de către Federația Internațională a Asistenților Sociali în anul 1983.
Este ziua în care asistenții sociali din întreaga lume se unesc, pentru a promova un mesaj comun. Tema din acest an este „Consolidarea solidarității intergeneraționale pentru o bunăstare durabilă”, care subliniază importanța îngrijirii și a respectului între generații pentru a construi societăți puternice, a susține mediul și a împărtăși înțelepciunea pentru un viitor mai bun.
Profesia de asistent social este o meserie vocațională, nobilă care implică dedicare, pasiune și dorința de a sluji semenii aflați în suferință și vulnerabilitate, pentru care este nevoie de empatie şi apropiere sufletească. Pregătirea unui asistent social presupune ani de studiu, stagii de practică, pregătire și voluntariat și practic nu încetează niciodată pentru că în permanență legislația în domeniu este în schimbare.
Asistența socială urmărește să contribuie la bunăstarea oamenilor, să faciliteze satisfacerea trebuințelor de bază, acordând o atenție deosebită persoanelor vulnerabile, discriminate și/sau sărace.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara este instituția care asigură la nivel judeţean aplicarea legislaţiei, a politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Acest sistem județean de protecție a tuturor acestor categorii este într-o mişcare permanentă, capacitatea de a face faţă problemelor nou apărute fiind de fapt proba cea mai severă pe care o are de trecut.
Munca în domeniul asistentei sociale, desfășurată la nivelul DGASPC Hunedoara, are în centrul atenției îmbunătățirea vieții beneficiarilor serviciilor prin dezvoltarea unei rețele de profesioniști capabilă să răspundă unei game largi de probleme sociale, prin intervenții profesioniste, specializate de calitate.
În această zi care aduce în prim-plan realizările asistenților sociali și crește gradul de conștientizare asupra contribuțiilor semnificative ale acestei profesii,
D.G.A.S.P.C. Hunedoara urează tuturor asistenților sociali și
celor care lucrează în domeniul asistentei sociale
La mulți ani și multă putere de muncă!
DIRECTOR GENERAL
GEANINA MARINA IANC