Meningoencefalita meningococică

Zilele trecute încă o știre ocupa atenția telespectatorilor, fiind vorba despre un focar de boală infecțioasă, misterioasă, apărută într-un grup de tineri care fuseseră împreună la aceeași petrecere.

Din păcate, unul dintre tineri a decedat și ceilalți erau internați pentru testări medicale de laborator și terapie profilactică. Despre ce putea fi vorba? Cu experiența mea de medic primar boli infecțioase de peste 30 de ani, m-am gândit imediat la meningita meningococică, singura care putea să dea deces fulminant (în câteva ore, la un tânăr aflat în stare aparentă de sănătate) și care să aibă o rată atăt de mare de contagiozitate. Deci să vedem despre ce este vorba.

Meningita meningococică este manifestarea clinică cea mai importantă și mai cunoscută a infecției cu NEISSERIA MENINGITIDIS, care se poate prezenta și sub forma de meningococemie fulminantă (deces în câteva ore de la debut) și frecvent sub formă de rinofaringite (infecții ale căilor aeriene superioare) si nu în ultimul rând,sub formă de purtători asimptomatici de meningococ.

Meningita meningococica a fost denumită și meningita  cerebrospinală epidemică, ceea ce subliniază potențialul ridicat de transmisibilitate pentru acest tip de infecție. Face parte din aceeași familie cu gonococul și cu alte specii nepatogene sau potențial patogene, care fac parte din flora normală a nazofaringelui.

Meningococul este extrem de fragil în mediul exterior, fiind rapid distrus de căldură, frig, uscăciune. În picăturile nazofaringiene nu rezistă mai mult de 30 de minute. Meningococii conțin endotoxine (substanțe toxice extrem de agresive), cu rol patogenetic extrem de important pentru manifestările clinice deosebit de severe.

Infecția meningococică este răspândită pe tot globul. Infecții sporadice pot să apară în tot timpul anului, cu o incidență mai mare iarna și primăvara. Epidemii mai mari apar o data la 5-10 ani, afectând colectivitățile de copii și colectivitățile militare. În Africa, apar frecvent în sezonul uscat.De asemenea, sunt posibile infecții nozocomiale cu acest tip de bacterie (în spital).

Ca sex, bărbații sunt mai afectați (2/1), în raport cu femeile: infecții respiratorii virale, uscăciunea mucoaselor, oboseala, alcoolismul, scad puterea de apărare și predispun mai frecvent la acest tip de infecții. Mortalitatea este mai mare la copii –frecvent sub 14 ani.

Sursa de infecție este reprezentată doar de om – purtătorii de meningococi și bolnavii cu rinofaringite meningococice. Procentul de purtători de menincococi (10-30%), într-o populație obișnuită, crește la 90% în rândul acesteia, în epidemii.

Transmiterea germenilor se face prin contact direct (picăturile Flugge-aerogen), provenite de la bolnavi sau purtători. Indirect, prin obiecte contaminate de la bolnav sau purtător este posibil, în cazuri excepționale.

Contagiozitatea este destul de mare, însă virulența, în general, este slabă. Așa se explică numărul redus de îmbolnăviri, în comparație cu mulțimea celor infectați. Receptivitatea este maximă la copii și scade cu vârsta.

Imunitatea survine și după infecții subclinice, prin trecerea prin boală și prin vaccinare. Imunitatea crește cu vârsta.

Poarta de intrare a meningococilor este rinofaringele și, în general, mucoasa respiratorie. Doar într-un procent infim (1/1000 ) de cazuri, apare o îmbolnăvire generală (septicemie sau meningită).

Se consideră că apariția stării de boală  este urmarea unor deficiențe ale sistemului imunitar sau în apărarea celulară. Odată cu intrarea în torentul sanguin, meningococii diseminează în diferite sisteme și organe. Leziunile care apar sunt predominant vasculare,rezultănd adevărate zone hemoragice și necrotice (moarte celulară).

Forma cea mai gravă de boală este meningococemia fulminantă, cu sindrom Waterhouse-Friderichsen, în care apar pe lânga invadarea masivă a sistemului nervos central și afectarea ireversibilă a glandelor suprarenale, a căror lezare este incompatibilă cu viața. Este o formă de boală care apare fulminant (în câteva ore), cu evoluție spre deces, în cazul în care terapia nu este introdusă rapid, cu modalități complexe de tratament, doar în secțiile de terapie intensivă-boli infecțioase.

Mecanisme complexe de afectare a sistemului hematologic, de coagulare intravasculară, sunt printre efectele acestui agent patogen. Responsabilă de aceste efecte toxice se consideră că este endotoxina meningococului. Persoanele cu deficiențe ale sistemului imunitar sunt receptive la acest tip de manifestări, pe lângă altele, extrem de severe (artrite, febră, exanteme). De asemenea, unele deficiențe genetice (deficit de Imunoglobulina M), pot să fie responsabile pentru afecțiunile descrise sau  și pentru situații de meningite recidivante cu meningococ.

TABLOU CLINIC

Manifestările sunt variate, sub următoarele forme – faringită, septicemie sau meningită (afectarea sistemului nervos central). Uneori, aceste forme de boală se succed rapid.

1.Rinofaringita – manifestarea cea mai frecventă a infecției. În exudatul faringian se izolează meningococul. În epidemii, aceste infecții sunt foarte frecvente și au mare importanță epidemiologică.

2.Septicemia meningococică. De obicei, se prezintă în forma acută, cu varianta cea mai gravă, fulgerătoare(fulminantă). Există și forme cronice, care durează luni și ani.

Meningococemia acuta. Are debut brusc, cu febră înaltă, frisoane, mialgii și artralgii (simulând reumatismul). Bolnavul devine apatic și poate să intre în comă. Pe tegument apare o erupție cu aspect purpuric (pete mici cu aspect hemoragic). Exantemul poate să ia și aspect de cangrenă(necroza țesuturilor). Splina se mărește, poate să apară herpes extins perioral. În 20% cazuri, poate să apară meningoencefalită (afectarea sistemului nervos central).

Meningococemia fulgerătoare. Are un debut extrem de brutal, se instalează rapid o stare de șoc infecțios cu deces în mai puțin de 10 ore, dacă poala nu este recunoscută și tratată cât mai repede. Se instalează o purpură intensă, sub formă de hemoragii întinse. Pe lângă hemoragiile cutanate, pot să apară hemoragii în organele interne. Unele cazuri de deces la copii și adolescenți se explică prin această afecțiune extrem de severă-meningococemie fulminantă.

Meningococemia cronică. Este o formă rară de meningococemie, manifestată prin episoade febrile repetate, însoțite de artrite, frisoane, cefalee și apariția unor noduli tegumentari din care se poate izola germenul patogen.

3.Meningita meningococică.

Este precedată de o faringită inițială, cu o incubație de 2-3 zile. Debutul este brusc, cu frisoane, febră înaltă, cefalee, facies congestionat, greață și vărsături. În formele severe, debutul poate fi apoplectic, cu intrare rapidă în comă, confuzia putând fi cu un accident vascular cerebral.

Apar modificări specifice afectării sistemului nervos central cu afectarea lichidului cefalorahidian, obținut prin puncție lombară. Așa după cum menționam mai sus, pot să apară afectări severe ale unor organe și sisteme (cardiovascular, endocrin – glandele suprarenale), care să ducă la deces.

Complicațiile acestei forme de boală sunt extrem de severe-blocaj în circuitul lichidului cefalorahidian, realizând hidrocefalie (creierul se umple de acest lichid care nu mai poate fi drenat, rezultând atrofia scoarței cerebrale), sechele psihice, surditate, orbire etc.

Mortalitatea în aceste forme de boală este diferită, în funcție de forma clinică, starea organismului contaminat, rapiditatea precizării diagnosticului și instituirea terapiei adecvate, deosebit de complexă.

De reținut: MENINGOCOCEMIA OMOARĂ MAI RAPID DECÂT ORICE ALTĂ BOALĂ INFECȚIOASĂ!

Profilaxie. Bolnavii se internează în spital. Contacții sunt evaluați, izolați și tratați în funcție de rezultatul analizelor. Profilaxia specifică se face cu vaccinuri, bine tolerate și fără efecte secundare.

dr. Carollina RADU

sursa foto: televiziunea-medicala.ro