MEN anunţă consultare publică privind structura anului şcolar 2018-2019
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) organizează, până în 24 ianuarie, o consultare publică, prin intermediul unui chestionar online, privind structura anului şcolar 2018-2019. Demersul se adresează exclusiv elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.
Chestionarul conţine cinci întrebări care vizează colectarea unor puncte de vedere referitoare la durata minimă a anului şcolar, data de începere a acestuia, durata vacanţelor de iarnă şi de primăvară, respectiv necesitatea vacanţei intersemestriale.
Întrebările la care trebuie să răspundă elevii, părinţii şi dascălii din învăţământul preuniversitar sunt ”Care este data la care credeţi că ar trebui să înceapă anul şcolar 2018-2019?”, ”Care credeţi că este cea mai potrivită durata vacanţei de iarnă?”, ”Care credeţi că este cea mai potrivită perioadă a vacanţei de Paşte?”, ”În ce măsură credeţi că este necesară o vacanţă intersemestrială de o săptămână?” şi ”Care credeţi că ar trebui să fie durata minima a anului şcolar?”.
Nu se solicită date cu caracter personal, iar răspunsurile sunt confidenţiale şi vor fi utilizate doar în scopul consultării.
Consultarea se realizează exclusiv online, până în 24 ianuarie.
news.ro