Medicii de familie reclamă că sistemele informatice pe care le utilizează sunt în colaps
Medicii de familie reclamă că sistemele informatice pe care le utilizează sunt în colaps, ceea a ce îi obligă să facă ture de noapte pentru a putea valida documentele necesare, solicitând imperativ rezolvarea acestor probleme.
”Sistemul informatic pentru medicii de familie în colaps total. Medicii de familie din întreaga ţară au ajuns la limita suportabilităţii Numărul şi complexitatea problemelor fundamentale cu care se confruntă sistemul medical sunt depăşite ca nivel de suportabilitate de chinul zilnic prin care trec mii de medici de familie încercând să îşi facă datoria. Sistemele informatice pe baza cărora ar trebui să se stabilească relaţia dintre prestatorii de servicii (medicii de familie), asigurător (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) şi beneficiar (pacientul român) funcţionează cu sincope atât de mari încât mai curând se poate spune că nu funcţionează. Medicii de familie trebuie să facă ture de noapte ca să valideze documentele Medicii de familie solicită imperativ rezolvarea problemelor informatice şi adaptarea normelor de activitate la ritmul de funcţionare a sistemului. Toate efectele negative ale acestei situaţii se răsfrâng în primul rând asupra pacienţilor prin prelungirea timpului de aşteptare. Disfuncţionalităţile sistemului creează probleme insurmontabile medicului de familie, atât la nivel birocratic cât şi în comunicarea cu pacientul”, susţin medicii de familie într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului.
Ei relatează că documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, reţetă electronică) trebuie validate în termen de maximum 72 de ore, însă au fost situaţii în care pe o perioada de 3 zile sistemul a funcţionat adunat 2-3 ore. Mulţi dintre medicii de familie se trezesc noaptea pentru a valida documentele de peste zi, sperând că sistemul este mai accesibil în această perioadă a zilei. Tot în această perioadă a zilei medicii de familie încearcă şi dacă au noroc reuşesc să facă raportările lunare obligatorii către CNAS.
Medicii de familie susţin că, în urma unei monitorizări interne a sistemului, a rezultat că acesta a funcţionat de nota 0,33
”Pentru că semnalele intense transmise în ultimii ani despre această situaţie au rămas efectiv fără răspuns, medicii de familie au început luna trecută, pe 10 mai, o monitorizare internă a sistemului. Practic, medicii au acordat zilnic note funcţionării sistemului. Spre surprinderea tuturor, sistemul a avut o aparentă revigorare în perioada imediat ulterioară lansării publice a acestui mecanism de monitorizare, dar s-a prăbuşit lamentabil după o săptămână de la alegerile europarlamentare. (…) Astăzi, exact la o lună de la lansarea monitorizării, sistemul SIUI a obţinut media 0,33”, spun medicii.
Ei reamintesc că Sistemul Cardului National de Asigurări Sociale de Sănătate (CEAS) a costat peste 87,6 milioane lei fără (TVA) şi a fost implementat de HP Romania şi Novensys Corporation, având ca subcontractant pe SIVECO Romania; contractul a fost atribuit în luna aprilie 2012. Contractul de servicii privind implementarea prescripţiei electronice (SIPE), in valoare de peste 36,2 milioane lei fără TVA, a fost atribuit în 2012 către HP România. În 31 martie 2017 s-au mai cheltuit 7,6 milioane de lei, fără TVA, pe un contract în care SIVECO se angaja să asigure mentenanţa şi suportul tehnic pentru softul care integrează toate informaţiile la nivelul Casei, sistem dezvoltat tot de SIVECO odată cu SIUI.
”Până în acest moment nicio persoană şi nicio instituţie nu au fost făcute responsabile pentru modul ineficient în care au fost cheltuiţi banii publici în acest proiect”, conchid medicii de familie.

news.ro