Medicament folosit până acum în tratarea inflamaţiilor generale cronice, inclus în tratamentul bolnavilor infectați cu COVID-19

Medicii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara au inclus în lista schemelor de tratament pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus un medicament folosit până acum în tratarea inflamaţiilor generale cronice, îndeosebi a artritei reumatoide.

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri,  al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor babeş” din Timişoara, este vorba de „anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukină 6”.

„Sunt studii care demonstrează că acest tratament ar reduce nevoia de ventilaţie mecanică la pacienţii infectaţi cu SARS CoV-2 care au fost diagnosticaţi cu pneumonie. Anticorpii monoclonali imită anticorpii generaţi de organismul uman pentru a lupta împotriva infecţiilor, iar Interleukina 6 este o proteină produsă de celulele imune ale organismului”, se arată în comunicat.

În urma administrării tratamentului, s-a constatat, arată sursa citată, că în cazul pacienţilor cu forme moderate şi severe de boală a existat o îmbunătăţire a stării de sănătate.

„Avantajul este că poate fi administrat pe secţie şi nu este nevoie ca pacientul să fie transferat în Terapie Intensivă, cum este în cazul plasmei sau al Remdesivirului, şi atunci se degrevează Secţia de Terapie Intensiva de aceste cazuri”, a declarat conf. dr. Voichiţa Lăzureanu, coordonator Compartiment Terapie Intensivă Boli Infecţioase Timişoara.

Tratamentul se administrează în patru doze, la un interval de opt ore, pe cale intravenoasă, în diluţie de ser fiziologic. Specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase  Timişoara spun însă că există o „fereastră de timp”, destul de redusă, pentru administrarea acestui medicament, astfel încât acesta să fie eficient.

„Cu  cât a fost administrat mai repede în evoluţia bolii, cu atât eficienţa a fost mai mare. La pacienţii critici, în fază terminală, există foarte puţină medicaţie şi doar împreună cu plasma, cu Remdesivirul, cu hemodiafiltrare sau împreună cu ventilaţia mecanică şi chiar cu instalarea unui plămân artificial mai poate să funcţioneze”, a mai precizat Lăzureanu.

Aproape 100 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internati in Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara, au beneficiat până acum de administrarea de anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukina 6.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *