Maximilian Transilvăneanul, primul „jurnalist” care a prezentat lumii întregi cronica expediției lui Fernando Magellan

Încă din Antichitate, Eratostene a demonstrat matematic faptul că Pământul este rotund, calculându-i chiar circumferința. Această idee a supraviețuit și în decursul Evului Mediu, grație scrierilor unor savanți, precum Johannes de Sacrobosco, care, în 1224, scria la Paris, „Tratatul Sferei”. Unii pun pe seama arabilor, în timp ce alții îi indică pe Cavalerii Templieri, pentru răspândirea teoriei formei „sferice” a planetei noastre, fără ca Biserica să cenzureze această viziune științifică. Cel mai vechi „Glob pământesc” a fost confecționat, în 1492, de către Martin Behaim, la Nürnberg. Dar, teoria urma să fie confirmată definitiv de expediția în jurul lumii, organizată de către exploratorii Fernando Magellan și Juan Sebastian Elcano, în perioada 1519-1522.

Foarte puțină lume știe, însă, că primul „jurnalist”, care a făcut cunoscută lumii întregi odiseea marii călătorii geografice, a fost un cărturarul Maximilian Transilvăneanul (cca. 1490-1538)!

Maximilian, fiul aurarului sibian Lucas și prieten al lui Nicolaus Olahus

Maximilian Transilvăneanul, cunoscut în Europa sub numele „Maximilianus Transsylvanus”, „Maximilian van Sevenberg”, „Maximiliaean von Sevenborgen”, s-a născut, în jurul anului 1490. Fără a cunoaște prea multe date biografice despre el, suntem încredințați de către contemporanii săi că avea „rădăcini” transilvănene. Deși informațiile referitoare la originile sale sunt destul de contradictorii, puține surse, bazându-se pe supranumele familial „Sevenberg”, acreditau ideea eronată că ar fi putut proveni din localitatea Zevenbergen, situată în Brabantul de Nord, poate și datorită asemănării toponimului respectiv cu denumirea germanică a Transilvaniei – „Siebenbürgen”. Alte condeie, mai puțin informate, sugerau cum că ar fi fost fiul bastard al Cardinalului Matthäus Lang von Wellenburg, Arhiepiscopul de Salzburg, fapt puțin probabil, datorită necorelării dintre datele biografice ale celor doi.

În schimb, sorgintea sa ardeleană este susținută de mărturii indubitabile! O scrisoare a unui anume Don Martin de Salinas către Ferdinand de Habsburg, datată la Valladolid, în 11 martie 1527, arată că „tatăl lui Maximilian a fost un nobil transilvănean, care a fost ucis în Bătălia de la Mohács, din 1526”. O altă sursă epistolară, din ianuarie 1515, semnată de profesorul lui Maximilian Transilvăneanul, și anume de istoricul Peter Martyr, ne confirmă filiația ardeleană a cărturarului nostru. De asemenea, într-un act, descoperit mai târziu, se consemnează că tatăl lui Maximilian era „Maître Luc dit Transilvain ou de Transilvanie”, adică „Maestrul Luca zis Transilvăneanul sau de Transilvania”.

La rândul său, cunoscutul umanist român, de origine transilvăneană, Nicolaus Olahus, îl menționează pe bunul său prieten, într-o scrisoare din anul 1534, cu expresia „Maximilianus noster Transsylvanus” – „Maximilianul nostru transilvănean”! Olahus spune că legase o strânsă prietenie cu Maximilian, afinitate bazată „pe patria noastră comună” („inter nos ob patriam communem”).

Tatăl lui Maximilian Transilvăneanul, respectiv pomenitul „Maestru Luc” ori „Lucas van Sevenbergen”, aparținuse Breslei aurarilor din Ardeal, confraternitate profesională al cărei sediu se găsea la Sibiu, acolo unde, de altfel, se născuse, în 1493, și Nicolaus Olahus.

Anul de naștere apropiat de cel al lui Olahus (1490/1493), dar și rădăcinile geografice comune, ar acredita ipoteza potrivită căreia, cei doi viitori cărturari, Olahus și Maximilian, să se fi cunoscut în patria comună – Transilvania, poate chiar în burgul de pe malurile Cibinului, acolo unde, ucenicise bunul părinte al celui din urmă, maestrul aurar Lucas.

Într-un fel sau altul, meșterul orfevrar Lucas a ajuns în Flandra, la Bruxelles, unde capul familiei s-a afirmat în rândurile burgheziei, ca și gravor al sigiliilor Împăratului Maximilian I de Habsburg.

Despre mama viitorului cărturar știm că se numea Jeanne Meerte, originară din Bruxelles, din familia lui Guillaume Meerte, conducătorul Ghildei aurarilor. Cei doi soți au avut trei copii, pe Maximilian, Barbele și Anna.

Referindu-se la ramura paternă a familiei sale, însuși Maximilian Transilvăneanul afirmă, într-o poezie, că, ținându-se cont de originile ardelene, o rubedenie foarte apropiată a sa, probabil chiar tatăl, a îndeplinit, în trecut, misiunea de ambasador al Bruxelles-ului în Regatul Ungariei, probabil la curtea regelui Matia Corvinul.

În atari circumstanțe, devine plauzibil ca Maximilian să fi văzut lumina zilei, chiar pe pământul Transilvaniei, poate chiar la una din reședințele voievozilor ardeleni, în jurul anului 1490.

O „carte de vizită” pentru ardeleanul Maximilian: blazon de inspirație Corvină, studii în Apus, secretar la cancelaria imperială și poet de curte

Atât sevele familiale transilvănene, cât și serviciul diplomatic îndeplinit, la un moment dat, pe lângă suveranul Corvin, ne sunt sugerate vizual de prezența corbului pe stema heraldică a familiei van Sevenbergen.

Nu știm în ce școli s-a format Maximilian, dar cunoștințele temeinice de drept, administrație, limbile latină, italiană, spaniolă, portugheză și germană, artă poetică, precum și funcțiile oficiale îndeplinite, relevă că acesta va fi urmat studii până la nivel universitar. Singurul amănunt cunoscut despre educația sa este că l-a avut ca profesor personal pe istoricul spaniol, de origine italiană, Peter Martyr de Anghiera.

În jurul vârstei de 17 ani, prin 1507, îl regăsim pe tânărul Maximilian în calitate de secretar la curtea împăratului Maximilian I, împrejurare în care a și debutat, ca scriitor, cu un poem închinat „Dietei imperiale de la Constance”, la care luase parte, secondându-și monarhul, în calitate de scrib. Maximilian Transilvăneanul a fost martor la alegerea lui Carol Quintul ca împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, eveniment consemnat de către el, în lucrarea „Legatio ad sacrantissimus ac invictum Caesarem Carolum…”, imprimată la Augsburg, în 1520. Și acest amănunt ni-l indică pe tânărul Maximilian ca funcționar la Curtea imperială. Vocația de creator liric a acestuia a fost ilustrată, din nou, în anul 1518, când dedicase o colecție de poeme consulului regal Blasius Hölzel.

Când consoarta e fiica prietenului și nepoata sponsorului lui Magellan…

După ce și-a înjghebat o oarecare situație socială și materială, în anul 1521, Maximilian Transilvăneanul și-a unit destinul, prin căsătorie, cu Françoise de Haro, fiica lui Jacob Diego de Haro, mare comerciant la Anvers și prieten cu Fernando Magellan.

Totodată, tânăra soție era nepoata neguțătorului Christopher de Haro din Lisabona, sponsorul principal al expediției lui Magellan. După câte se va vedea, aceste legături familiale i-au permis lui Maximilian Transilvăneanul să se apropie de expediționarii supraviețuitori de pe corabia „Victoria”.

În luna septembrie 1519, cele cinci nave ale flotei lui Fernando Magellan ridicau ancora, spre a porni pe „Drumul mirodeniilor”, în temerara călătorie în jurul Pământului. Fapt este că Magellan nu a reușit să-și vadă împlinit dezideratul, deoarece el a murit, în timpul unei lupte cu băștinașii din Insulele Filipine, la 27 aprilie 1521. Singura ambarcațiune care a rezistat și a realizat prima circumnavigație terestră a fost corabia „Victoria”, ajunsă pe coastele Spaniei, pe data de 6 septembrie 1522. De pe urma teribilei călătorii, din echipajul de circa 270 oameni, au supraviețuit doar 30 de europeni și 4 locuitori din Moluce.

„Interviuri” despre primul ocol al Pământului, consemnate în premieră de Maximilian Transilvăneanul și tipărite în întreaga Europă

Manifestând un viu interes pentru expediția condusă de Magellan și Elcano, la foarte scurtă vreme, Maximilian Transilvăneanul i-a chestionat și intervievat pe cei care se reîntorseseră din înconjurul lumii, respectiv pe membrii supraviețuitori ai echipajului de pe caravela „Victoria”.

În baza acelor mărturii, el a reconstituit odiseea nemaiauzitei călătorii circumterestre. La curtea de la Valladolid, „Transilvanul” nostru a scris un cuprinzător raport, întemeiat pe interviurile luate de la protagoniștii expediției. Acest amplu documentar l-a trimis, la 24 octombrie 1522, Arhiepiscopului Matthäus Lang von Wellenburg, cel pe care autorul îl desemna drept „Domine mi unice”, adică „singurul meu stăpân”. În prezent, acest manuscris este păstrat în colecțiile Bibliotecii Naționale a Austriei, din Viena.

Dar, cum și cărțile își au propriul lor destin, o împrejurare norocoasă a făcut ca acest document, cu valoare de „reportaj”, să ajungă în mâinile tipografului din Köln, Eucharius Cervicornus, care l-a și scos la lumina tiparului, în anul 1523, sub titlul „De Moluccis Insulis itemque, aliis pluribus mirandis, quae novissima Castellanorum navigatio Serenissimus Imperatoris Caroli V, auspicio suscepta nuper invenit. Maximiliani Transsylvani ad Reverendissimus Cardinalem Saltzburgensem epistola…”. Mai multe ediții ulterioare ale acestei prime lucrări despre expediția lui Magellan au mai apărut, la: Paris (1523), Roma (1523, 1524), Veneția (1534, 1536, 1563), Basel (1536, 1537, 1555), Antwerp (1542), München (1550), Londra (1577). Astfel, prin intermediul interviurilor realizate de Maximilian Transilvăneanul, întreaga Europă renascentistă a fost informată, în premieră, cu privire la cea dintâi circumnavigație terestră.

După aceasta, începând cu anul 1523, Maximilian a fost însărcinat ca ambasador în Olanda, misiune diplomatică în cadrul căreia a însoțit-o pe Prințesa Margareta de Austria, ajunsă în demnitatea de guvernator al Olandei habsburgice.

Prin anul 1537, diplomatul și cărturarul Maximilian Transilvăneanul și-a stabilit reședința familială, în frumosul Castel Bouchout din Meise, lângă Bruxelles, unde a și decedat, după numai un an, la 18 noiembrie 1538, în vârstă de 48 de ani.

Datorită interviurilor consemnate, Maximilian Transilvăneanul a rămas în istoriografia Renașterii europene drept primul „jurnalist” care a vestit întregii lumi odiseea celei dintâi călătorii geografice din jurul Mapamondului.

 

Dorin PETRESC