Măsurile pentru cei care vor intra în România s-ar putea înăspri

Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a declarat, vineri, că măsurile pentru cei care vor veni în ţară de Paşti s-ar putea înăspri, astfel că a făcut apel la cetăţenii români care locuiesc în străinătate, să nu vină în România.

Potrivit lui Despescu, în ultimele trei zile, 10.000 de români s-au întors în ţară în fiecare zi, iar până la Paşti ar putea să vină aproape 200.000 de români.

”În ultimele trei zile, numărul celor care au intrat în ţară a fost undeva la 10.000 pe zi. Dacă situaţia se va prezenta la fel şi în zilele următoare, undeva aproape de Sărbătorile Pascale vom avea aproape 200.000 de cetăţeni care vin în ţară care vor fi verificaţi, triaţi, introduşi în carantină sau izolaţi. Facem un apel că cel mai bine vom putea preveni răspândirea coronavirusului prin metoda de a rămâne la domiciliu, inclusiv cei care se află în afara ţării, cea mai bună soluție este de a rămâne pe loc. Cred că este un moment în care trebuie să dăm dovadă de multă responsabilitate, de multă înțelegere şi să nu îi punem în pericol pe ceilalți compatrioţi”, a declarat Bogdan Despescu la Digi24.

Secretarul de stat în MAI a mai vorbit şi de o posibilă înăsprire a măsurilor pentru cei care vor intra în ţară, în perioada următoare.

”La nivelul Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență se realizează o evaluare zilnică cu privire la situația, din toate punctele de vedere, pe baza propunerii specialiștilor, analizăm şi dacă se impun anumite măsuri suplimentare faţă de ce avem astăzi, cu siguranţă, ele vor fi luate. Prin Ordonanţele Militare, dacă e să reamintesc, ele au fost luate gradual, într-un mod de a pune în practică deciziile, funcţie de constatările specialiştilor”, a mai declarat Despescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că urmează săptămâni foarte dificile şi că depinde de noi să avem cît se poate de puţine victime ale epidemiei de coronavirus. El le-a cerut românilor din diaspora să nu vină anul acesta acasă de sărbători. Preşedintele a solicitat forţelor de ordine, inclusiv celor de la frontieră, să fie vigilente.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *