Măsuri luate de Ministerul Muncii în perioada stării de urgenţă

Ministerul Muncii anunţă că măsurile luate de instituţie în perioada stării de urgenţă au vizat aproape 1,3 milioane de beneficiari, fiind făcute plăţi de peste 1,78 miliarde de lei.

„Măsurile propuse şi implementate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în perioada stării de urgenţă au vizat 1.295.873 beneficiari şi însumează plăţi de peste 1,78 miliarde de lei făcute sub formă de indemnizaţie de şomaj tehnic sau pentru prelungirea indemnizaţiei de creştere copil ori a indemnizaţiilor de încadrare în grad de handicap”, arată Ministerul Muncii.

Cele mai multe fonduri alocate prin MMPS au fost plătite prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANFOM), care a asigurat acordarea indemnizaţiilor pentru şomaj tehnic.

În total, la ANOFM au fost înregistrate cereri valide de la 129.149 de angajatori, suma totală plătită către aceştia fiind de 1,38 miliarde de lei.

Această sumă a fost necesară pentru plata indemnizaţiilor a 1.118.865 de angajaţi trimişi de către angajatori în şomaj tehnic.

În şedinţa de Guvern din 14 mai, Executivul a prelungit perioada de acordare a şomajului tehnic până la 1 iunie (în aceleaşi condiţii), cu posibilitatea menţinerii măsurii după 1 iunie în domeniile în care se vor menţine restricţiile.

Pentru a facilita accesul angajatorilor în vederea obţinerii sumelor necesare pentru plata somajului tehnic, ANOFM a organizat un call-center intern şi a stabilit un număr unic de apel la care cetăţenii pot suna pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la modalităţile de acordare a şomajului tehnic.

De asemenea, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) au fost făcute plăţi în valoare totală de 405.251.109 lei, din care 384.186.249 pentru acordarea indemnizaţiei de sprijin COVID-19, potrivit OUG nr.30/2020, pentru PFA, avocaţi, persoane fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe, avocaţi, structuri sportive etc. În total, ANPIS a plătit 143.698 de astfel de indemnizaţii.

„Ne-am implicat total în această activitate de reglementare şi ulterior de plată a şomajului tehnic pentru angajaţii şi pentru liberii profesionişti afectaţi de pandemie şi am făcut acest lucru pentru că am fost conştienţi că românii au nevoie de sprijin, acum mai mult ca oricând. După 1 iunie, vom fi alături de ei prin măsuri active care să ajute revenirea în activitate. Le mulţumesc tuturor celor care au lucrat în această perioadă asigurându-ne serviciile de care a fost atâta nevoie”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, conform comunicatului.

Tot prin ANPIS s-au făcut plăţi în valoare de aproape 8,6 milioane de lei pentru 4.044 de beneficiari cărora li s-a prelungit indemnizaţia pentru creştere a copilului şi de 12.467.316 lei pentru 29.266 de beneficiari cărora li s-au prelungit în starea de urgenţă certificatele de încadrare în grad de handicap.

Conform sursei citate, pentru obţinerea oricărui beneficiu social, MMPS a reglementat în această perioadă proceduri de depunere electronică, astfel încât beneficiarii să evite orice drum pentru depunerea documentelor.

Totodată, Ministerul Muncii arată că a încercat să găsească soluţii pentru toate problemele care au apărut, printre care:

– acordarea unor zile libere plătite părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi prelungirea acestei măsuri până la 12 iunie 2020.

– prelungirea cu 90 de zile a perioade de acordare a stimulentului de inserţie în situaţia suspendării ori încetării contractului de muncă ca urmare a efectelor generate în economie de pandemia COVID-19.

– extinderea categoriilor de beneficiari ai indemnizaţiei de şomaj tehnic (PFA, drepturi de autor, avocaţi, sportivi etc.).

– prelungirea certificatului de încadrare în grad de handicap la copii şi adulţi cu dizabilităţi pentru evitarea aglomerărilor şi expunerii la contacte multiple.

– prelungirea perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului cu dizabilităţi până la vârsta de 7 ani pe toată durata stării de urgenţă, chiar dacă copilul a împlinit această vârstă în această perioadă.

– acordarea indemnizaţiei de acomodare prevăzute la art. 50 din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei pe toată durata instituirii stării de urgenţă, chiar dacă în acest timp s-a finalizat perioada maximă de concediu prevăzută de lege.

– sistarea anchetelor sociale în teren pentru a proteja beneficiarii, dar şi asistenţii sociali.

– suspendarea sau neînceperea măsurilor de executare silită prin poprire a pensiilor,începând cu luna aprilie 2020 şi până la expirarea termenului de 60 de zile de la data încetării stării de urgenţă.

De asemenea, Ministerul Muncii a luat mai multe măsuri privind lucrătorii sezonieri şi agenţiile de plasare a forţei de muncă:

– prezenţa inspectorilor de muncă pe aeroporturi pentru realizarea de acţiuni în vederea identificării românilor care plecau să muncească în străinătate şi a condiţiilor în care se făceau deplasările.

– publicarea de informaţii, pe site-urile Ministerului Muncii, Inspecţiei Muncii şi Ambasadelor, de care orice lucrător român ar trebui să ţină seama înainte să plece la muncă în străinătate, cum ar fi clauzele obligatorii care ar trebui să se regăsească în contractul de muncă, astfel încât să fie protejat la locul de muncă conform legii 156/200 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.

– deschiderea unei linii telefonice, la Inspecţia Muncii, pentru lucrătorii sezonieri care pleacă să lucreze în alte state.

– diseminarea de pliante de informare la toate aeroporturile/gările unde s-au anunţat plecări ale lucrătorilor români.

– discuţii zilnice cu ambasadorii şi miniştrii din Italia, Germania, Austria şi Spania.

– demararea unei campanii naţionale de verificare a agenţilor de plasare a forţei de muncă.

În bilanţul transmis de Ministerul Muncii se arată că, în perioada stării de urgenţă, instituţia a dispus, prin Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 în sistemul de asistenţă socială şi de protecţie a copilului, încă din 10 martie.

„Măsurile excepţionale luate de România în acest domeniu, cum ar fi decizia de prevenţie şi izolarea la locul de muncă al angajaţilor din toate centrele rezidenţiale, au făcut să înregistrăm procente semnificativ mai mici faţă de alte ţări. Astfel, România înregistrează aproximativ 10% din totalul deceselor cauzate de covid-19 în rândul persoanelor rezidente în centrele pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, faţă de procente semnificativ mai mari din alte ţări”, arată sursa citată.

În centrele rezidenţiale, 0,2% din totalul beneficiarilor au decedat ca urmare a infectării cu virusul COVID-19, respectiv 122 de vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi, iar 1,15% din totalul beneficiarilor din sistem sunt infectaţi cu virusul COVID-19, respectiv 657 de persoane, dintre care 17 copii. În rândul copiilor nu s-a înregistrat niciun deces. În ceea ce priveşte angajaţii, sunt 360 infectaţi şi s-au înregistrat două decese. Totodată, sunt 436 de beneficiari vindecaţi.

Principalele judeţe afectate de epidemia COVID-19 în sistemul de asistenţă socială şi protecţie a copilului sunt Suceava, Galaţi, şi Neamţ.

Conform sursei citate, pentru plata cheltuielilor cu alocaţia de hrană şi îndemnizaţia de cazare pentru personalul aflat în izolare preventivă la locul de muncă din serviciile sociale publice şi private de tipul centrelor Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Consiliilor judeţene şi al Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu suma de 15.638 mii lei, din fondul de rezervă bugetară.

„La rândul său, conducerea MMPS a luat o serie de măsuri pentru protecţia propriilor angajaţi, de la decalarea programului de muncă, măsurarea temperaturii la intrarea în instituţie, la facilitarea muncii de la domiciliu pentru persoane cu probleme medicale sau de peste 65 de ani şi asigurarea de echipamente de protecţie (măşti, mănuşi, dezinfectant)”, se mai arată în document.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *