Măsuri de ordine publică cu ocazia Paștelui Catolic, în țară

Peste 10.000 de poliţişti vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia Paştelui Catolic, în această perioadă urmând să mai acţioneze peste 5.000 de pompieri, peste 4.200 de poliţişti de frontieră, 13 elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie. De asemenea, peste 300 de jandarmi vor acţiona în zonele turistice la sfârşitul acestei săptămâni.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat vineri, că 10.000 de poliţişti vor acţiona în această perioadă la nivel naţional.
„În medie zilnic vor acţiona la nivel naţional aproximativ 10.000 de poliţişti în sistem integrat cu Jandarmeria Română, dar şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice şi bineînţeles pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19.
Dintre cei 10.000 de poliţişti, peste 6.000 sunt de la Ordine Publică, 1700 sunt poliţisţi rutieri şi bineînţeles că toate aceste acţiuni complexe de prevenire a COVID-19 vor beneficia şi de suportul colegilor din celelalte structuri ale Poliţiei Române”, a declarat Georgian Drăgan.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Sorin Despina, a afirmat tot vineri, că peste 300 de jandarmi vor acţiona în acest weekend în zonele turistice.
„Este primul weekend al vacanţei şcolare aşa că Jandarmeria Română îşi va concentra efortul în zona turistică în acest weekend. Ne aşteptăm la un aflux mai mare de turişti în acea zonă astfel că am mărit numărul de patrule, sunt peste 300 de jandarmi care vor acţiona zilnic acolo. Principalul nostru obiectiv este siguranţa fizică, dar şi cea sanitară pentru că în cadrul misiunilor colegilor mei va fi urmărită respectarea de către cetăţeni şi de către operatori economici a măsurilor dispuse de autorităţi pentru protecţia sanitară”, a afirmat Sorin Despina.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a afirmat că în noaptea de 3/4 aprilie, de Paştele Catolic circulaţia va fi permisă credincioşilor între orele 20 – 02.
„În noaptea de 3/4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20 – 02 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic. Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv lăcaşurile de cult pe timpul oficierii slujbei religioase. Recomandăm ca deplasarea credincioşilor către lăcaşurile de cult să se realizeze astfel încât să se evite formarea unor grupuri mari de persoane. Accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult sau în alte spaţii în care vor avea adunării sau procesiuni religioase se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minim patru metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de doi metri între persoane. Celelalte măsuri de protecţie sanitară în starea de alertă rămân valabile”, a afirmat Monica Dajbog.
Ea a precizat că în aceste zile peste 5000 de pompieri vor acţiona şi peste 13 elicoptere ale Inspectoratului General al Aviaţiei.
„În aceste zile peste 5.000 de pompieri vor asigura misiunile de prevenire şi intervenţie la nivel naţional. (…) În această perioadă vor fi la datorie şi echipajele Inspectoratului General de Aviaţie al MAI cu 13 elicoptere care pot desfăşura misiuni de tip SMURD, inclusiv zboruri care au legătură cu pandemia de COVID-19 precum şi misiuni în sprijinul celorlalte structuri operative ale MAI”, a explicat purtătorul de cuvânt al MAI.
Monica Dajbog a mai transmis că peste 4.200 de poliţişti de frontieră vor acţiona în această perioadă la nivel naţional.
„În ceea ce priveşte efectivele Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control a frontierei de stat şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere. La nivelul întregii ţări vor acţiona zilnic peste 4.200 de poliţişti de frontieră. Facem precizarea că autorităţile din Ungaria ne-au informat în aceste zile pe teritoriul statului vecin circulaţie automărfarelor cu capacitatea mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată. Autorităţile române vor fi în permanentă legătură cu colegii maghiari pentru a putea acţiona în comun pentru fluidizarea traficului de la frontieră dacă va fi nevoie”, a mai afirmat Monica Dajbog.
news.ro

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *