Șeful executivului s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor şi ai Asociaţiei Comunelor din România
Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o nouă întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România şi ai Asociaţiei Comunelor din România, în contextul consultărilor periodice derulate de Guvern cu reprezentanţii administraţiei publice locale. Premierul a asigurat că pentru iarna anului 2022-2023 măsurile de plafonare şi compensare vor fi aplicate potrivit deciziilor guvernamentale, în prezent fiind în analiză situaţia energetică în perspectiva identificării unor noi soluţii.
Potrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul a iniţiat discuţiile în acest format pentru a oferi comunităţilor locale sprijinul de care au nevoie pentru implementarea programelor guvernamentale în beneficiul cetăţenilor şi pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă.