Măști de protecție pentru persoanele vulnerabile din municipiul Deva
Direcția de Asistență Socială Deva continuă distribuirea măștilor de protecție împotriva virusului COVID-19, pentru persoanele vulnerabile din municipiul Deva, conform Legii nr.146/23.07.2020.
Potrivit acestui act normativ, se acordă lunar, gratuit, un set de 30 de măști de protecție pentru următoarele categorii de persoane:
▪ persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
▪ persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare
▪ pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare
▪ persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Măștile se distribuie la sediul serviciului social ,,Cantina Socială Deva”, strada Titu Maiorescu, nr. 24, după următorul program:
▪ Luni-Vineri, între orele 8:00-14:00
Cetățenii trebuie să prezinte actul de identitate, respectiv certificatul de naștere al minorului.
Distribuirea măștilor se face cu respectarea tuturor măsurilor și regulilor instituite la nivel național, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 (măsurarea temperaturii la intrarea în sediul Cantinei Sociale, purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței etc.)
Măștile vin de la Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Hunedoara și sunt distribuite cetățenilor municipiului nostru de către Direcția de Asistență Socială Deva.
Direcția de Asistență Socială Deva