Mașina unui devean a dispărut din parcare

La data de 22.04.2021, în jurul orei 07:30, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de către un bărbat din municipiul Deva despre faptul că, în dimineața zilei respective, intenţionând să se deplaseze spre serviciu, nu a mai găsit autoturismul personal în parcare.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, unul  din comuna Certeju de Sus şi unul din municipiul Deva, faţă de care au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat,  conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Poliţiştii au stabilit că cei doi, în noaptea de 21/22.04.2021, în jurul orei 01:00, aflându-se în locuința reclamantului (în vizită la fiica acestuia),  au sustras 50 de lei dintr-un portofel și cheia de contact a autoturismului bărbatului. Ulterior, prin folosirea cheii sustrase, i-au sustras şi autoturismul (care se afla parcat în faţa blocului în care locuieşte partea vătămată) şi l-au condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, abandonându-l pe strada Balata, din municipiul Deva (de unde a fost recuperat de poliţişti).

Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentaţi magistraţilor, în vederea luării măsurilor preventive legale.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *