Mașină de poliție lovită de un șofer care a refuzat să oprească la semnalul agentului de circulație
În data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 20:00, poliţiştii au efectuat semnalul de oprire a unui autoturism care se deplasa pe strada Răscoala, din Petrila, din direcția Răscoala-Cimpa. Conducătorul auto a refuzat să oprească autoturismul şi a intrat în coliziune cu autospeciala de poliție (a lovit oglinda retrovizoare stânga a autospecialei, fără a o rupe), continuându-și deplasarea spre Cimpa.
Conducătorul auto a refuzat, de asemenea, a se supune semnalului de oprire efectuat de poliţiştii unei a doua autospeciale de poliţie, fiind urmărit de cele două autospeciale de poliţie spre zona Voievodu (pe o distanță de aproximativ 2 km.), unde s-a răsturnat în albia unui pârâu.
Conducătorul auto a ieşit din autoturism şi a încercat să fugă, dar a fost prins şi imobilizat de poliţişti, care l-au condus la sediul unităţii, pentru cercetări. Pe numele conducătorului auto, un bărbat de 30 de ani, din Petrila, a fost întocmit dosar penal întrucât, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că dreptul de a conduce autovehicule îi fusese suspendat la data de 08.01.2022, pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere.
Pe numele șoferului de 30 de ani, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.
IPJ Hunedoara