Mașină confiscată și amendă de 15.000 de lei
Un devean a rămas fără mașină și s-a ales și cu o amendă de 15.000 de lei. Garda de Mediu Hunedoara a confiscat mașina unui cetățean din Deva după ce s-a constatat faptul că acesta a abandonat deșeurile pe un teren agricol.
O echipă mobilă a Poliției locale Deva a surprins o persoană care descărca deșeuri inerte din construcții dintr-o autoutilitară de culoare albă pe un teren agricol de la marginea Municipiului Deva. Fiind solicitați la fața locului comisarii GNM Hunedoara au obligat făptașul să reîncarce deșeurile abandonate în autoutilitară și l-au condus la locul legal de depozitare a deșeurile din construcții”, arată Garda de Mediu Hunedoara.
După ce i s-a facturat contravaloarea depozitării acestor deșeuri, a fost sancționat cu amendă în valoare de 15.000 lei și i s-a confiscat și mijlocul de transport cu care a săvârșit fapta.
Monika BACIU