Marlboro, cafea, mezeluri, ”monedele” cu care erau plătite vedetele rock în comunism

Muzica lui Paul Ciuci a fost imnul tinerilor din anii ’80. Albumul “Cântec pentru prieteni” s-a vândut în peste 800 de mii de exemplare.

Acordurile  din „Fata din vis”, „Un alt început”, „O noapte și-o zi” erau inhalate pe nerăsuflate de publicul deceniului ’80  în isteria maratonului de concerte  susținute de trupa Compact în acei ani. Albumul „Cântec pentru prieteni” a reabilitat percepția asupra muzicii românești la ea acasă, într-o vreme în care publicul din țară nu mai avea ureche decât pentru producțiile  muzicale „de dincolo”. Vocalist, chitarist şi compozitor al trupei, charismaticul Paul Ciuci avea la picioare aproape toate avantajele unui star rock: faimă, fete, o viață boemă. Ca să fie perfectă, ecuației îi lipsea însă ceva: cecurile grase…

Staruri rock plătite cu bunătăți din abator

Actualmente, Paul Ciuci îşi trăieşte viaţa în siajul legendei sale. Câteodată starul rock face în glumă o recapitulare mercantilizată a diferenței între ce a fost şi ce-ar fi putut să fie. „În mod normal ca star rock ar fi trebuit să realizăm acest interviu în vila mea de pe Coasta de Azur, vecină cu cea a lui Jon Bon Jovi şi eventual a lui Klaus Meine de la Scorpions. E regretabil, dar înainte de 1989 nici un artist român nu a cântat pentru bani. Aşa era sistemul. Noi, de exemplu, am cântat pentru prieteni”, spune Paul Ciuci, făcând trimitere la titlul albumului de succes.

Nu exista drept de autor, iar unicul editor de discuri al vremii, Electrecord, ținea la secret volumul de discuri vândute. Abia prin 1991, Paul Ciuci a aflat că albumul „Cântec pentru prieteni” s-a vândut în România în peste 800 de mii de exemplare. „În mod normal, un artist din Occident care vindea atâtea discuri era milionar în dolari”, spune artistul.

Viața trăită de trupă în acei ani face însă mai mult. „Erau anii marilor lipsuri. Ţin minte că un primar nu avea bani să ne plătească după concert. Tovarăși artiști, ne-a spus, nu am bani, dar pot să vă dau țigări Marlboro şi cafea. Am zis ”asta e!” şi am mers mai departe. Altădată, după un spectacol, autoritățile ne-au dat halate albe, un cuțit şi ne-au lăsat liberi într-un abator să ne servim cu tot ce ne dorește inima. Sunt faze pe care un star rock occidental nu le-ar înțelege niciodată în lipsa încasării cecului”, mărturiseşte Paul Ciuci.

„Fata din vis” avea pantofi albaştri

Creaţiile de pe albumul „Cântec pentru prieteni” rămân repere forte în palmaresul lui Paul Ciuci.  Compozitorul recunoaşte că inspiraţia nu-ţi dă întotdeauna a doua şansă în viaţă. Dar când vine loveşte năpraznic.  „O fată cu pantofi albaştri întâlnită într-un compartiment de tren într-o noapte geroasă prin 1980  a fost muza mea când am scris „Fata din vis”.  Am povestit amândoi vreo şase ore. Fata s-a dat jos la Alba Iulia.  Locuia în cartierul Cetate.  Nu ştiu cine a fost. Am sperat ani de zile că va veni într-o zi să-mi spună  „Ştii, eu sunt fata din vis”. Dar nu a făcut-o”, spune Paul Ciuci.  Dacă ar reîntâlni-o din nou, printr-un miracol, artistul ar dori să caute în femeia matură care trebuie să fii ajuns, fata de acum 40 de ani.

Record de spectatori

În anii ‘80 un concert Compact era considerat eveniment cultural major în rândul tinerilor. Prin 1988, trupa umplea Parcul Rozelor din Timișoara cu studenți și tineri veniți la concert. Melodiile trupei se puteau auzi din centrul orașului cântate de mii de glasuri. Paul Ciuci crede că recordul de public al trupei Compact a fost de 40.000 de persoane venite să-i asculte într-un concert la Sibiu.

Lucrurile simple

Deși este o vedetă rock, Paul Ciuci nu are simptomele vedetismului sofisticat și opulent care cotropește multe VIP. “Ador lucrurile simple. Indiferent că e vorba de relaţii umane, vestimentaţie sau gastronomie”, se confesează Paul Ciuci. Starul are și un mic regret în viață. “Când mă uit în oglindă am impresia câteodată că nu am fost şi nu sunt suficient de bun şi generos. E un sentiment stânjenitor pentru mine”.

 

Adrian SĂLĂGEAN

 

Dacă vă e dor, click și ascultați Compact !

https://www.youtube.com/watch?v=c9D5Wu16Ucg&list=RDc9D5Wu16Ucg&t=570

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *