Întâlnire cu Mariana Anghel, doamna folclorului hunedorean

După 37 de ani de cântec la cel mai înalt nivel, Mariana Anghel poate fi socotită – de fapt este socotită – reper în ceea ce înseamnă nu doar folclorul hunedorean, ci întreaga muzică populară ca valoare, tradiție, autenticitate, respect, ținută, interpretare.La 16 ani debutează la TVR în prima ediție a emisiunii „Tezaur folcloric“, la 17 ani câștigă prima etapă a concursului „Florea din grădină“ și multe alte distincții de prestigiu, iar de atunci și până astăzi drumul în cântec al Marianei Anghel este unul de excepție. Născută în frumoasele ținuturi ale Văii Streiului, la Călanul Mic – Hunedoara, inter­preta a dăruit publicului melodii de colecție, toate înregistrate în radio și televiziune, a fost răsplătită cu premiul Fundației „Ethnos“ pentru culegerea și valorificarea folclorului, fotografia sa se află la sediul Organizației Internaționale de Folclor de la Modling – Austria, ca reprezentantă a României în galeria valorilor din muzica populară a țărilor din întreaga lume, este inclusă în dicționarul personalităților hunedorene, iar publicul a răsplătit-o cu prețuire neîntreruptă vreme de aproape patru decenii.

Iată ce a declarat pentru presă invitata noastră: „Până să fiu difuzată la postul public de televiziune, de rosturile mele într-ale muzicii populare s-au îngrijit părinții și fratele meu. Cu mama am făcut naveta la București, când luam lecții de la etnomuzicologul și prof. univ. Emilia Comișel, iar fratele, mai mare ca mine cu cinci ani și care a studiat muzica începând cu clasa întâia, a fost primul meu profesor. Cu el exersam, mă punea să repet un pasaj până i se părea lui că sună perfect. Mai târziu, când aveam 12 ani, am devenit, prin concurs, solista Ansamblului „Doina Streiului“, de la Călan, practic acolo mi-am făcut ucenicia, cântând pe scene importante cu orchestra. Mai târziu am activat în cadrul Ansamblului folcloric „Getusa“ al Centrului de Creație Deva, unde eram înconjurată de toată atenția posibilă sub aspect profesional. Eram într-un fel mândria zonei, după ce am apărut la „Tezaur folcloric“ și obținusem atâtea trofee, inclusiv „Floarea din grădină“, aveam profesori cu care mă pregăteam, îmi selectam repertoriul, am făcut primele culegeri folclorice. (…) Cred că divinitatea a avut grijă să-mi împli­nească dorințele, fiindcă de mică doream să ajung unde am ajuns, poate nu atât de departe, dar marii specialiști care mi-au fost alături în perioada de formare și perfecționare în tehnica vocală au fost hotărâtori pentru devenirea mea artistică. Am avut, e drept, și mare putere de concentrare, dorința de a învăța, capacitatea de a memora și dragostea pentru melosul popular, autentic, adevăr folcloric, cum spun eu. Este ceea ce încerc să transmit și eu elevilor mei de la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu“ din Sibiu. (…) Să știți că, în toată nebunia asta, noi încă mai avem iubitori de frumos și de folclor. Întotdeauna au fost curente din acestea moderne, dar ele vin și pleacă, nu lasă nimic în urmă, fiindcă n-au consistență și mesaj. Nu transmit nimic. Or, valori fundamentale, cum sunt Maria Tănase sau Maria Lătărețu, n-au vârstă, se adresează rădăcinii românismului. (…) După experimente sau năuciri temporare, toți revin la ceea ce ne definește ca neam. Știți, e ca atunci când îl căutăm pe Dumnezeu oriunde, numai în sufletul nostru nu, și de fapt El e acolo permanent… acolo locuiește. Așa și cu tradiția ori folclorul adevărat: fac parte din inima noastră, românismul și izvorul se află în noi; trebuie doar să le redescoperim”.

Colaboreaza cu specialiști de marcă ce contribuie la formarea sa artistică si astfel dupa multa munca realizeaza numeroase înregistrări la Radio și TV, cuprinzând: doine, învârtite, jiene, cântece din ritualuri, cântece de joc, colinde, pricesne… rod al căutării și strădaniilor sale de culegătoare a folclorului hunedorean.

Mesageră a folclorului din zona centrala a judetului Hunedoara, mai precis Zona Orăștiei și Țara Hațegului,promoveaza folclorul atât în țară cât și în străinătate, câștigând notorietate alături de cunoscute ansambluri și orchestre populare în Italia, Franța, Germania, Ucraina, Iugoslavia, Grecia, Turcia, Spania, Republica Moldova, Austria, Ungaria, SUA.

1982- debuteaza la emisiunea „Tezaur folcloric” realizata de Marioara Murarescu

1983- Prima etapa a concursului „Floarea din gradina”,

1993 – Album LP „Tare-as vrea floare sa fiu”

1995 – Album LP „Bade pentru dumneata”

1996 ii aduce premiul Fundatiei „Ethnos” pentu culegerea si valorificarea folclorului de pe Valea Streiului.

1996 _ Album LP „Sculati gazde, nu dormiti”

1997 – Album LP „Dragu-mi sa cant, sa joc”

2001 – intra in dictionarul „Personalitatilor Hunedorene” pentru munca de cercetare si valorificare a folclorului hunedorean.

2003-Album „Bade ciresii-s in floare”

2007 -implineste 25 ani de la debutul in Televiziunea Romana, motiv pentru care imprima un album aniversar cu patru cd-uri si este aniversata in cadrul unui spectacol realizat de Marioara Murarescu TVR l

2007-Album aniversar cu 4 cd-uri :

-Hai la crama din Jidvei

-Veniti crestini la rugaciune

-Vecina se teme rau

-Praznic luminos

2007-Diploma de excelenta -25 de ani de activitate TVR

2009- A primit Diploma de excelență din partea Misiunii ”Darul nostru”, Ambasada Satului Românesc, Senatul ”Chicago România”, precum și o GRAMATA, din partea PS IRINEU, episcop de Dearborn Heights și Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române în America, pentru activitatea artistică și de promovare a pricesnei, desfășurată pe Continentul Nord American.

2010-Inceputul proiectului -turneu de floclor religios „Hristos a inviat!” datorita caruia in anul 2012 a primit ORDINUL „SF Ierarh Andrei Saguna”-Oferita de Mitropolitul Ardealului

2011-Gala Muzicii Populare Romanesti ed.1 -Premiul pt cel mai bun interpret de folclor din Ardeal

2012-Gala Muzicii Populare Romanesti ed.2 -Premiul  special pentru intreaga activitate (30 de ani)

2015- Albumul „Suntem uniti de Carpati”

2015- Albumul „La Multi Ani, Romane!” impreuna cu Adriana Anghel

2016- Diploma de Excelenta _ TVR1 emisiunea „O data-n viata”

-Diploma de Excelenta – Consiliul Judetean Sibiu- si

CJCPCT „Cindrelul-Junii”SIBIU

Si pentru ca in 2017 sunt 35 ani de activitate, a primit :

Titlu de Excelenta – TVR 1 – emisiunea „Tezaur Folcloric”

Diploma de Excelenta – Casa de Discuri Electrecord

Diploma de Excelenta_ Consiliul Judetean Hunedoara si Centrul de Cultura si Arta al Jud Hunedoara

Diploma de Excelenta _ Radio Romania

Diploma de Excelenta _ Primaria Municipiului Deva

2018- Album „Marire Tie, Doamne Sfinte” -pricesne si poezie religioasa, impreuna cu Marcel Anghel

-Album „Vin romani la Alba, iar” -cantece patriotice, impreuna cu Adriana Anghel

Pentru toate acestea, pentru modul în care s-a dedicat tezaurizării valorilor românești, pentru modul în care a ales să transfere mai departe tradițiile autentice ale poporului român, vă propunem să ne întâlnim cu ea. Sâmbătă, 09 Martie 2019, ora 11.00, artistul, omul, Mariana Anghel vine la Deva, în Piața Victoriei, la „Premianții fără premii”. Puteți și sunteți rugați să faceți parte din cei care-i vor mulțumi prin oferirea unei diplome și a unui buchet de flori tricolor.

 

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.

 

DEVA, 05 MARTIE 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *