Hunedoara: O altă vânzătoare a fost lovită de un client
Un alt caz de violență domestică, în care o vânzătoare a fost agresată de un client, s-a petrecut marți seara, în Hunedoara. Săptămână trecută, în urma unui eveniment similar, angajata unui magazin a ajuns la spital. Iată ce l-a făcut să recurgă la acest gest, tânărul de doar 24 de ani, potrivit IPJ Hunedoara:
„În data de 01 noiembrie 2022, în jurul orei 20:55, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată despre faptul că la un magazin din Hunedoara un client este agresiv și a lovit o vânzătoare.
Patrula de ordine publică care s-a deplasat la fața locului a identificat angajata magazinului, care a relatat faptul că a observat un tânăr care fi intenționat să își introducă sub haine anumite produse, iar când i-a cerut să nu facă acest lucru, persoana în cauză a pus bunurile pe un raft, a devenit agitat, i-a adresat cuvinte jignitoare şi a împins-o, femeia căzând peste un stand cu mărfuri (în cădere angajata s-a lovit, iar mai multe produse au căzut de pe raft).
Tânărul respectiv, în vârstă de 24 de ani, din Hunedoara, a fost identificat la intrarea în magazin şi a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru continuarea verificărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.”
IPJ Hunedoara