Marfă confiscată de polițiști, în valoare de aproximativ 32.500 lei

La data de 20 iunie 2024, polițiștii de Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara, au identificat o femeie de 33 ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Viorelelor din municipiul Hunedoara, iar în habitaclul autoturismului, au fost identificate mai multe bunuri care purtau însemnele, logo-ul, marca, sigla și alte date de identificare ale unor mărci înregistrate, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 12.500 lei.

Bunurile au fost indisponibilizate de către polițiști în vederea stabilirii provenienței, a conformității și originalității produselor, acestea fiind susceptibile a fi contrafăcute, întrucât nu prezentau caracteristicile unor produse originale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Legea nr. 84 din 1998.

La data de 20 iunie 2024, polițiștii de Biroului de Investigare a Criminalității Economice Brad, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, au surprins în flagrant la târgul săptămânal organizat în municipiul Brad, un bărbat de 63 ani, din municipiul Hunedoara, care deținea și expunea spre comercializare, produse textile, purtând însemnele unor mărci de renume susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 20.000 lei, bunuri care au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Legea nr. 84 din 1998.

 

IPJ Hunedoara

foto ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *