Marea Unire omagiată de polițiștii hunedoreni la Palatul Magna Curia
Muzeografii și polițiștii au organizat acțiuni comune dedicate Centenarului
Polițiștii hunedoreni, pe lângă prezența lor la manifestările dedicate Marii Uniri, și-au adus omagiul înaintașilor ce s-au jertfit pentru patrie și prin alte acțiuni. O parte dintre acestea au fost realizate în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Muzeul Civilizației Dacice și Romane a fost gazdă, săptămâna trecută, a unui nou eveniment de mare ținută, dedicat Centenarului Marii Uniri. De această dată evenimentul a fost unul deosebit, cei cu care muzeul devean a colaborat la buna desfășurare a manifestării fiind oamenii legii. Chiar dacă partea oamenilor legii pare oarecum surprinzătoare aplecarea spre cultură, colaborarea dintre Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva nu este una singulară și de dezvoltă continuu.
Evenimentul principal organizat în comuna de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva și Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a fost vernisarea unei expoziții de pictură, intitulată “Emoții” a unei artiste ce poartă uniformă de om al legii.
În cadrul acțiunilor organizate în comun de către muzeografi și polițiști a mai fost organizat și un simpozion cu tema: „Hunedoreni în slujba Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, susținut de dr. Dorin Petresc, istoric, un cadru militar în rezervă.
De asemenea, pentru a celebra Centenarul Marii unirii, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane au mai organizat, în comun, o expoziție filatelică, aparținând comisarului șef Eugen Negriu și un concert de cântece patriotice susținut de ansamblul „Românaşul”, al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva.