„Marea conjuncţie”: Jupiter şi Saturn, cele mai mari planete din sistemul solar, vizibile din România
Jupiter şi Saturn, cele mai mari planete din sistemul solar, se vor afla cel mai aproape una de alta, luni, în timpul „Marii conjuncţii”, un eveniment astral care va mai avea loc la asemenea proporţii în 2080, conform AFP.
După apus, la ora 18.22 GMT, cele două uriaşe planete vor apărea în acelaşi câmp vizual al unui instrument de observare, dând impresia că se ating. În realitate, ele se află la câteva sute de milioane de kilometri una de alta.
Pentru a profita de spectacol, este nevoie de un instrument de observare, cer senin şi să priveşti în direcţia sud-vest. Fenomenul va fi vizibil şi din România.
Apropierea dintre cele două planete a început deja de câteva luni şi va atinge o distanţă minimă în ziua Solstiţiului de Iarnă (o coincidenţă calendaristică).
„Marea conjuncţie” corespunde „unui timp care face ca cele două planete să aibă poziţii relativ similare în raport cu Pământul”, a explicat pentru AFP Florent Deleflie, de la Observatoire de Paris – PSL.
Jupiter, cea mai mare, se roteşte în jurul Soarelui în 12 ani, iar Saturn în 29 de ani. Şi, la fiecare 20 de ani, cele două planete par să se apropie când observăm bolta cerească de pe Pământ.
Printr-un efect de perspectivă, cele două planete gigant vor părea una lângă cealaltă, „cu un decalaj de doar 6 minute de arc între ele, ceea ce corespunde cu aproximativ 1/5 din diametrul aparent al Lunii”, a continuat Florent Deleflie.
Observată cu ochiul liber, apropierea va da impresia unei planete duble, „Jupiter şi Saturn fiind două stele foarte luminoase”, a detaliat astronomul.
Ultima Mare conjuncţie a avut loc în 2000, însă în 1623 distanţa dintre cele două planete a fost la fel de mică ca cea de luni. Următoarea va fi pe 15 martie 2080.
Luni, spectacolul va dura câteva zeci de minute.
Potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic, la Bucureşti, Soarele va apune la ora 16.49, iar după ora 17.00 planetele se pot vedea cu ochiul liber. Se pot vedea până în ora 19.00, când apun.
Recomandarea experţilor pentru observarea fenomenului este ca cerul să fie privit dintr-un loc de unde se poate vedea apusul Soarelui, pentru că orice clădire sau obstacol aflat înspre apus va ascunde planetele.
news.ro