Marea Britanie și alte 22 de state, pe lista roșie
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista statelor considerate cu risc epidemiologic, criteriul fiind rata de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19. Un număr de 23 de ţări sunt trecute pe lista roşie, ceea ce implică măsuri speciale la sosirea în România.
Lista poate fi consultată AICI.
În 14 mai, România a introdus lista roşie.
„Lista este difrenţiată pe coduri – verde, galben şi roşu, exact după incidenţele din România. Motivul pentru care s-a făcut acest lucru este pentru a nu intra brusc ţări care ne depăşesc cu foarte puţin. Dacă este în codul galben, persoana nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. Dacă este din zona roşie, fie persoana este vaccinată, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină”, a declarat atunci Raed Arafat.
Cei care vin din zona verde nu mai au nevoie de niciun fel de document.
news.ro