Managerii profesioniști, nepotriviți pentru CEH
Complexul Energetic Hunedoara nu poate funcționa cu manageri profesioniști. Cel puțin asta reiese din documentele Ministerului Energiei. Nouă directori. Atâtea persoane au condus Complexul Energetic Hunedoara de la înființare și până în prezent, cu mențiunea că Viorel Stancu a ocupat de trei ori această funcție. Un singur director a fost numit în baza ordonanței corporatiste, acesta fiind Emil Floruț. Numai că nu a rezistat prea mult pe funcție, fiind înlăturat de Consiliul de Administrație. Ceilalți directori au fost numiți în baza unor înțelegeri politice. Ministerul Energiei susține că nu se justifică implementarea ordonanței corporatiste la Complexul Energetic Hunedoara.
“Încă de la înființare, CEH a avut ca particularitate majoră confruntarea cu un complex de împrejurări legat de capacitatea societății de a face față cerințelor generate de evoluția generală a pieței de energie electrică. Poziția CEH în Sistemul Energetic Național (SEN) a fost unul dintre principalele atu-uri ale societății pentru susținerea căruia Ministerul Energiei a fost preocupat de indentificarea și soluționarea probelemelor majore legate de respectarea cerințelor de mediu, de starea tehnică a capacităților de producție, de restructurarea activităților neprofitabile ș.a.m.d., fapt pentru care a promovat acte normative pentru acordarea unor ajutoare de salvare/restructurare care însă nu și-au produs efecte benefice preconizate. În acest context, la care adăugăm și demersurile legale și procedurale legate de privatiazrea societății confom HG nr. 86/2013, un factor important l-a reprezentat asigurarea unei constanțe și corențe în administrarea acesteia”, arată Ministerul Energiei.
Evoluția economică negativă a CEH, datorată în principal constituirii unui volum mare de datorii, atât către bugetul de stat, cât și către furnizori, dar și imposibilității achiziționării certificatelor pentru emisii de gaze cu efect de seră care a condus la aplicarea unor sancțiuni bănești semnificative, a pus societatea în postura de incapacitate de plată, într-o evoluție atipică de alternanță între intrarea și ieșirea din această postură, evoluție a căror consecințe se manifestă și în prezent.
”Acestea considerăm că explică fără echivoc faptul că Ministerul Energiei a considerat că aplicarea principiilor de guvernanță corporatistă introduse de OUG 109/2011 nu este nici oportună nici justificată prin faptul că numirea unor administratori prin efectul acestui act normativ presupune un plan de administrare pentru un mandat de 4 ani, ceea ce în cazul CEH ar fi fost imposibil de realizat”, mai arată ministerul de resort.
Potrivit ministerului, numirea administratorilor a avut ca și criteriu de bază pregătirea profesională de specialitate, “ca factor de asigurare a măsurilor tehnice, tehnologice șI organizatorice legate de reorganizarea și restructurarea societății, inclusive pentru programul de închidere a minelor neperformante”.
Monika BACIU