Managerii estimează pentru următoarele trei luni creşteri ale activităţii în industrie şi comerţul cu amănuntul

Managerii estimează pentru perioada iulie-septembrie o creştere moderată a activităţii în industrie şi comerţul cu amănuntul, creşterea moderată a numărului de salariaţi în construcţii şi comerţul cu amănuntul, precum şi creşterea preţurilor în comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

”Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS”, precizează INS.

Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

”În cadrul anchetei de conjunctură din luna iulie 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +11%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra creştere accentuată (sold conjunctural +49%), în timp ce, pentru activitatea de fabricare de maşini, utilaje şi echipamente se va înregistra scădere (sold conjunctural -18%)”, arată datele INS.

Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -13% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%).

”Potrivit estimărilor din luna iulie 2020, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creşterea volumului producţiei (sold conjunctural +23%). Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +10%)”, relevă datele INS.

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +8%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +3%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creşterea preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +23%).

Conform estimărilor din luna iulie 2020, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%).

În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -4%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -14%).

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *