Majoritatea companiilor consideră că aplicarea facilităţilor fiscale în construcţii este un proces greoi
Aplicarea facilităţilor fiscale pentru salariaţii din sectorul construcţiilor este considerată un proces greoi de 64% dintre companiile chestionate într-un sondaj PwC România, transmis joi, iar principalul motiv invocat ţine de neclaritatea prevederilor legale referitoare la modalitatea de calcul a cifrei de afaceri, condiţie obligatorie pentru ca angajaţii să beneficieze de facilităţi.
Dificultatea de a întruni condiţiile solicitate de legislaţie are impact în activitatea companiilor. Astfel, 59% dintre respondenţi consideră că societăţile care nu le îndeplinesc se vor confrunta cu o creştere a costurilor şi pierderi de profitabilitate, iar 24% menţionează pierderile de personal.
„Punerea în practică a facilităţilor fiscale pentru angajaţii din domeniul construcţiilor continuă să le ridice probleme companiilor. Deşi au fost amendate în vara acestui an, prevederile din OUG 114 au fost redactate iniţial atât de neclar şi fără să acopere o mulţime de situaţii din practică, încât modificările ulterioare nu au reuşit să aducă o rezolvare deplină”, spune Daniel Anghel, partener şi liderul departamentul de servicii fiscale şi juridice, PwC România.
Facilităţile fiscale pentru sectorul construcţiilor au fost iniţial introduse prin OUG 114 şi modificate prin OUG 43/2019. Astfel, începând cu 21 iulie 2019, au fost incluse alte trei coduri CAEN pentru activităţi în domeniul construcţiilor şi noi reguli de calcul al cifrei de afaceri. În cazul companiilor nou-înfiinţate, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea.
Pentru companiile existente la 1 ianuarie a fiecărui an, baza de calcul o reprezintă cifra de afaceri înregistrată în anul anterior. Companiile care îndeplinesc condiţia de 80% venituri din activităţi în construcţii aplică facilitaţile fiscale pe toată durata anului în curs. Cele care nu realizează limita minimă a cifrei de afaceri aplică principiul companiilor nou-înfiinţate, potrivit PwC.
Multe companii, însă, nu pot aplica facilităţile fiscale pentru că procentul de 80% se dovedeşte a fi prea ridicat pentru ele chiar şi după intrarea în vigoare a OUG 43.
“Există cazuri în care simpla desfăşurare a unei activităţi secundare în baza unuia dintre respectivele coduri CAEN obligă companiile la garantarea salariului minim de 3.000 lei pentru absolut toţi angajaţii. Consecinţa pentru aceste societăţi este majorarea costurilor cu până la 44% faţă de anul 2018”, precizează Daniel Anghel.
Facilităţile fiscale pentru domeniul construcţiilor sunt, începând cu 1 ianuarie 2019, scutirea angajaţilor de la impozitul pe venit (10%) şi de la contribuţia de asigurări sociale de sănătate (10%), scăderea contribuţiei de asigurări sociale (CAS) datorată de angajaţi cu 3,75% (de la 25% la 21,25%), iar pentru angajatori eliminarea CAS pentru condiţii deosebite şi speciale de muncă (4%/8%), şi reducerea contribuţiei asiguratorii de muncă de la 2,25% la 0,27%. Pe de altă parte, aceşti angajati nu mai au obligaţia sa contribuie la Pilonul II de pensii.
Prin OUG 43, a fost extinsă aplicarea facilităţilor pentru angajaţii care au salarii sub 3.000 lei din diverse cauze (concediu medical, contracte partiale, angajări şi încetări în timpul lunii etc) şi s-a stabilit că pentru salariile mai mari de 30.000 lei, facilităţile se calculează până în acest plafon.
Sondajul privind impactul facilităţilor fiscale în domeniul construcţiilor a inclus 34 de companii mari.
news.ro