MAIA SANDU: O victorie europeană, o lecție românească pentru toți românii
Maia Sandu a învins sistemul încremenit și propaganda comunistă și a devenit președinte al Republicii Moldova. Are 48 de ani și este prima femeie care ocupă o asemenea funcție nu numai în Republica Moldova, ci în întreaga Europă de Est.
Victoria ei este victoria mișcării pro-europene din Basarabia, este primul pas din noua istorie a Europei de Est și o victorie importantă a Europei mari, unite.
Maia Sandu a câștigat printr-o mobilizare exemplară la vot a cetățenilor moldoveni din Republică, dar mai ales din diaspora. Trăitori în cea mai săracă țară din zonă, o țară sărăcită de oligarhia comunistă „binecuvântată” de Moscova, alungați de sărăcie la muncă peste granițe, cetățenii Republicii Moldova adună astăzi o majoritate care și-a întors fața de la „maica Rusie” și își dorește un viitor european, alături de frații buni de peste Prut, alături de Uniunea Europeană.
În Republica Moldova, prin Maia Sandu și victoria ei, s-a transmis o lecție bună de reamintit și în România: adevăratul patriotism nu este demagogie ieftină cu care îmbraci izolaționismul și sechelele comunismului, ci înțelegerea spiritului european care strânge la un loc năzuințele unei lumi noi, o lume în care nu reușești de unul singur.
Desigur, politicienii comuniști din Republica Moldova, cumva ca PSD-ul românesc, nu au fost învinși. Încă au comuniștii lui Dodon control parlamentar și instituțional la nivel aproape viral și va fi nevoie de alegeri anticipate și încă un efort de voință al electoratului pro-european pentru a consolida proaspăta victorie. Dar primul pas a fost făcut, iar soluția de a scăpa de oligarhia comunistă, de corupție instituțională și, mai ales, de dependența bolnăvicioasă de Rusia este mobilizarea electorală a celor care doresc un viitor european pentru Republica Moldova.
Au ce învăța românii din lecția electorală a fraților de peste Prut, dacă deschid bine ochii înainte de alegerile parlamentare din 6 decembrie!