Mai multe persoane printre care și 5 copii, intoxicate cu gaz într-o casă din Deva
Un detașament al pompierilor și al serviciului de ambulanță SAJ Deva, au intervenit pentru a salva 7 persoane, doi adulți și cinci copii, care ar prezenta intoxicații, cel mai probabil de la o scurgere cu gaze, într-o casă din Deva. Din primele informații toate persoanele sunt conștiente și au fost transportate la spital pentru acordarea de tratament specific.
„Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în jurul orei 23.00, la o casă de locuit din municipiul Deva unde, în urma unui apel la 112, a fost anunțat că 7 persoane, doi adulți și cinci copii, s-au intoxicat cu gaz.
La fața locului, echipajele de salvare au constatat că toate cele 7 persoane prezentau simptome ale unei posibile intoxicări: vărsături, amețeli și stare de leșin.
Pompierii, împreună cu 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit de urgență pentru extragerea persoanelor din clădire, acordarea primului ajutor și transportul acestora la UPU – Deva.
Toate cele 7 persoane, conștiente și cooperante, se află acum la Spitalul Județean de Urgență Deva unde li se acordă tratament medical de specialitate.
Casa de locuit, o clădire cu 2 etaje, nu este racordată la rețeaua de gaz a orașului Deva, iar încălzirea se face cu butelii de aragaz. Cauzele exacte ale intoxicării sunt în curs de stabilire”, informează ISU Hunedoara.