Mai mult de jumătate dintre români se declară neajutoraţi în privinţa schimbărilor climei

Din ce în ce mai mulţi europeni, respectiv aproape jumătate din populaţia din zece ţări europene, simt că au foarte puţină protecţie sau chiar deloc în faţa efectelor schimbărilor climatice, arată un sondaj reprezentativ realizat de E.ON şi Kantar EMNI, potrivit căruia în topul celor mai îngrijoraţi europeni sunt românii, 56% dintre cei chestionaţi declarându-se neajutoraţi în ceea ce priveşte schimbările climei.

”Ne situăm astfel pe locul al doilea, după italieni, care împărtăşesc această îngrijorare în proporţie de 58%”, arată sondajul E.ON.

Autorii sondajului vorbesc totdată de nevoia urgentă de acţiune din partea politicienilor care se întrunesc, în perioada 2-19 decembrie, la Summitul ONU pentru climă de la Madrid.

”Până la urmă, doar 22% dintre europeni cred că sunt bine sau foarte bine protejaţi în urma acţiunilor de combatere a efectelor schimbărilor climatice”, mai arată sondajul.

Ce mai feriţi se simt britanicii. Regatul Unit este singurul loc în care proporţia celor care sunt relativ îngrijoraţi (31%) o depăşeşte pe a celor care se simt practic fără apărare (28%).

Germanii se află aproape exact în mijlocul tuturor. În cazul lor, 21% dintre cei chestionaţi se simt bine sau foarte bine protejaţi, în timp ce 40% cred că sunt mai mult sau mai puţin apăraţi în faţa provocărilor de mediu.

”Deoarece clima se schimbă rapid ca rezultat al emisiilor de gaze cu efect de seră iar peste 70% din aceste emisii sunt legate de energie, E.ON se concentrează pe găsirea şi promovarea de soluţii pentru decarbonizare. Totodată, E.ON lucrează la dezvoltarea durabilă a industriei energetice – cu energie curată şi inteligentă şi acces pentru toţi clienţii la o aprovizionare sustenabilă cu energie şi căldură”, precizează compania.

De asemenea, ”pentru a asigura o distribuţie echitabilă a costurilor tranziţiei energetice, E.ON solicită de mai mult timp un preţ al CO2 de 35 euro pe tonă în toate sectoarele.

”Pentru a fi eficient, preţul CO2 trebuie să fie însoţit de politici sociale şi economice inteligente care să asigure că grupurile vulnerabile din populaţie nu sunt dezavantajate”, adaugă autorii sondajului.

Rezultatele sondajului fac parte din studiul „Trăind în Europa”, pentru care E.ON şi KantarEMNID au chestionat aproximativ 10.000 de persoane din Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, România, Suedia, Turcia şi Regatul Unit.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *