Mai mult de jumătate din personalul Spitalului de Boli Infecţioase Timisoara este epuizat fizic şi psihic

Potrivit unui proiect pilot care s-a desfăşurat, în premieră, în România, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, peste 50 la sută din personalul unităţii medicale au un nivel mediu sau ridicat de epuizare atât fizică, cât şi psihică.

Proiectul pilot în România, cel al evaluării epuizării fizice şi a stresului profesional în rândul cadrelor medicale de la Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” Timişoara, a fost realizat pe un eşantion de aproape 250 de angajaţi ai unităţii sanitare, ceea ce reprezintă un procent semnificativ din numărul celor care lucrează în spitalul din linia întâi a luptei cu COVID-19.

Participarea la evaluare a fost voluntară şi anonimă. Cei care şi-au dat acordul au completat o serie de chestionare în care au răspuns la câteva întrebări. S-a avut în vedere alegerea unui eşantion reprezentativ pentru fiecare secţie şi compartiment din Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeş” Timişoara.

Studiul a demonstrat că 56,37% dintre medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii şi restul personalului chestionat, au un nivel mediu sau ridicat de burnout. În ceea ce priveşte extenuarea emoţională, aceasta se regăseşte în cazul a 55,88 la sută dintre participanţii la studiu. 67,16 la sută dintre angajaţii Spitalului Victor Babeş au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22 resimt îngrijorare, faptul că niciodată nu au timp pentru ei, oboseală şi lipsa odihnei. Un semnal de alarmă este legat de gradul de anxietate. În urma cercetării, s-a constatat o creştere a anxietăţii, nivelul acesteia ajungând la 34,80 la sută.

„Studiul a arătat ceea ce, din păcate, am bănuit în momentul în care, împreună cu colegii mei, am decis să realizăm acest proiect, unic de altfel în România. Un grad ridicat de epuizare profesională, dar şi personală. Ceea ce lasă urme adânci. Noi nu am putut să ne luăm prea multe zile libere în ultimul an, pentru că era nevoie de fiecare dintre noi. Cum să fi plecat când secţiile erau pline, când oamenii erau în suferinţă? Ne-a marcat fiecare etapă a acestei pandemii.

Nu mai vorbim de gradul ridicat de afectare a calităţii vieţii care, însă, nu este doar în spital, ci fiecare dintre noi îl simte. Studiul va fi transmis Ministerului Sănătăţii şi sunt convins că poate fi aplicat la orice altă unitate sanitară aflată în lupta anti COVID. De altfel, mai mulţi colegi din ţară ne-au cerut ajutorul şi le vom pune la dispoziţie studiul, dar şi chestionarele, pentru a putea să realizeze şi ei o analiză a stării de epuizare”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara.

În etapa a doua a proiectului, participanţii la studiu au avut fie întâlniri personale, fie întâlniri de grup cu psihologul unităţii sanitare.

În etapa a treia, s-a urmărit găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, dar şi a stării psihoemoţionale a celor care lucrează în Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.

Astfel, au fost gândite, şi urmează să fie puse în aplicare, o serie de măsuri care privesc acordarea unor zile libere, a concediilor de odihnă restante, dar şi realizarea unor întâlniri periodice.

Studiul a fost realizat în perioada februarie–martie 2021 şi reprezintă o premieră în România.

„Burnout sau epuizarea profesională reprezintă o stare de epuizare, atât fizică, cât şi psihică, ce apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită şi interacţiuni frecvente cu oameni”, declara psihologul Herber Freudenberger, cel care a identificat existenţa acestui sindrom.

Burnout-ul poate duce nu doar la epuizare emoţională, ci şi fizică, depersonalizare şi chiar scăderea performanţelor.
news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *